FOTBAL ŞI BANI Ierarhia finală a Ligii 1 se reface, din nou, după o decizie a TAS

D.N.
Ziarul BURSA #Companii / 25 mai 2015

Ierarhia finală a Ligii 1 se reface, din nou, după o decizie a TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a dat câştig de cauză formaţiei CFR Cluj într-un litigiu cu Federaţia Română de Fotbal, modificând la finalul sezonului în mod dramatic situaţia echipelor aflate la retrogradare. A devenit deja o tradiţie ca TAS să întoarcă decizii ale comisiilor sportive autohtone, echipele care promovează sau retrogradează fiind decise mai mult în birouri decât pe terenul de joc. Pentru imaginea FRF, aceasta este o altă lovitură dură, noua echipă de conducere a federaţiei acumulând "bile negre" într-un ritm demn de o cauză mai bună. Astfel, la începutul anului, o echipă care se bătea la titlu, CFR, a fost scoasă din luptă de o decizie bazată pe articole din regulamentul intern, pentru ca la sfârşitul campionatului, echipe care se luptă cu disperare pentru supravieţuirea pe prima scenă să se trezească fără aproape nicio şansă de salvare, în urma altei decizii, care nici măcar nu le priveşte, luată de un for internaţional.

În urma deciziei TAS, CFR Cluj, echipă ca şi retrogradată, şi-a recuperat cele 24 de puncte cu care fusese penalizată de Comisia de Disciplină a FRF, reuşind un salt spectaculos în plutonul fruntaş. Clubul clujean a fost reprezentat la Lausanne de avocatul Jorge Ibarrola, de la firma Libbra Law (Lausanne), iar cauza a fost judecată de englezul Mark Hovell. Starea de tensiune se poate prelungi dacă federaţia va face recurs la această decizie, aşa cum lasă să se înţeleagă într-un comunicat postat pe site-ul oficial: "Tribunalul Arbitral de la Lausanne s-a pronunţat în cazul procedurilor disciplinare deschise de Federaţia Română de Fotbal pentru clubul FC CFR 1907 Cluj. Decizia Tribunalului anulează deciziile comisiilor Federaţiei Române de Fotbal şi suspendă procedurile disciplinare deschise de Federaţia Română de Fotbal până la soluţionarea procesului de insolvenţă în care este implicat clubul CFR Cluj. După publicarea motivării acestei decizii, Federaţia Română de Fotbal va analiza oportunitatea utilizării ultimei căi de atac împotriva deciziei".

În data de 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), în speţă neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti (Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei) cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, Maftei având două litigii cu fostul său club. Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină, conducerea clubului atacând decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, în acel moment echipa ajungând de pe locul 2 pe ultima poziţie în clasament. Conducătorii formaţiei din Cluj au susţinut în permanenţă că nu au cum să piardă acest proces, deoarece decizia Comisiei de Disciplină FRF a venit ulterior intrării oficiale în insolvenţă, produsă în aceeaşi zi, iar legea insolvenţei ar fi fost de partea clubului. Mai mulţi oameni de fotbal au considerat dubios faptul că declararea insolvenţei şi decizia comisiei au avut loc fix în aceeaşi zi.

Preocupat mai puţin de culise şi mai mult de ce se întâmplă pe gazon, tehnicianul celor de la CFR, Francisc Dican, consideră că jucătorii săi meritau să-şi reprimească punctele câştigate pe teren: "O decizie importantă. Corectă pentru aceşti fotbalişti, care meritau un astfel de verdict la ce au arătat pe teren". Pentru formaţiile care încă luptă pentru evitarea retrogradării, decizia TAS a venit cum nu se poate mai prost, şansele de salvare diminuându-se dramatic pentru multe dintre ele. În schimb CFR Cluj şi-a rezolvat şi o parte din problemele financiare, în funcţie de locul pe care îl va ocupa la finalul campionatului (între 3 şi 6, după punctele pe care le mai acumulează) urmând să încaseze între 2.300.000 şi 1.600.000 de euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Deci si sportul a devenit o anexa a banilor proprietarilor de cluburi, nu? Sau era si traim noi intr-o euforie continua? Cum adica, un for national, poate lua punctele unei echipe, care a jucat pe teren, pentru ca nu si-a platit jucatorii? Pai asta se putea reglementa de-acum incolo, nu cu efecte in trecut... Adica, anul viitor puteau sa nu fie lasati sa se inscrie in campionat daca nu plateau jucatorii. Dar daca ar fi castigat campionatul, negociat vanzari de jucatori, castigat deci bani, platind deci datoriile? Si poate nemaideclarandu-si insolventa? Atunci lucrurile se reglementau de la sine, prin sport, care ar fi avut efecte in domeniul financiar, apoi anul viitor ar fi putut sa dispara efectul, prin neinscrierea unui club care nu ar fi avut bani sa se inscrie, sau garantii pentru plati ulterioare. Dar sa penalizezi performanta sportiva pentru niste datorii comerciale care se pot reglementa tocmai prin performanta sportiva, asta nu-i contra sportului? Si decizia asta a fost luata de romani, impotriva unor romani. Care romani se apara cu ajutorul unui for international? Cu decizia strainilor care sa bata decizia autohtona? Adica ce vorbim noi aici, d-le Becali? Vrei neaparat sa ne arati ca banii lu'matale fac performanta sportiva si nu si invers? Nici o rusine nu exista la oameni de acest fel? La toti badaranii si parvenitii care au facut bani in Romania si cred ca sunt varful lumii? Imi este rusine de lipsa lor de rusine. Tot felul de nebuni cu bani care cred ca pot face sport ei insisi, ca pot determina sa faca altii sport doar cu banii aruncati in stanga si in dreapta, oameni fara scrupule si educatie, niste golani fara rusine si fara constiinta, platind alti golani fara rusine si fara constiinta. Habar n-am de CFR sau de altii, dar este rusinos sa nu dam credit sportului de performanta daca nu este sustinut de bani. Banii pot ajuta sportul de performanta, nu-l pot determina in fals... dar nici n-ar trebui sa-l inabuse. Poate sunt eu naiv, insa asa vad lucrurile. Mai ales in ziua de astazi, dupa atata experienta de sport, mondiala zic... si intr-o Romanie eliberata, zic... Sau nu? In sfarsit, macar sportul sa ramana sport.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb