FOTBAL ŞI BANI Insolvenţa va asigura... retrogradarea

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 23 februarie 2017

Insolvenţa va asigura... retrogradarea

Liga 1 la fotbal va scăpa de una dintre cele mai mari nenorociri, atât pentru echipe cât şi pentru jucători, din ultimul deceniu: insolvenţa. Comisia de Licenţiere din cadrul FRF a hotărât că orice echipă din Liga 1 care se află deja în insolvenţă sau care va intra pe parcursul unei ediţii de campionat să fie retrogradată în liga secundă începând din sezonul 2018-2019. Practic se va închide o portiţă aparent salvatoare, dar care a produs doar pagube. Chiar dacă există un exemplu fericit, cel al clubului Dinamo, care a reuşit să iasă din insolvenţă după ce şi-a achitat datoriile, cele mai multe echipe care au apelat la această soluţie s-au afundat şi mai rău în probleme, marea majoritate intrând în faliment şi dispărând de pe harta fotbalului.

În plus, sunt evitate şi situaţiile din ultimii ani, când echipele aflate în insolvenţă şi ajunse în play-off n-au putut juca în cupele europene. În acest moment, în prima divizie sunt patru echipe în insolvenţă: Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureş şi CFR Cluj. Cluburile nu se pot plânge că au fost luate pe nepregătite, la finele ediţiei trecute de campionat, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu anunţa că vor fi luate măsuri împotriva echipelor aflate în insolvenţă: "O mare problemă în fotbalul românesc este cea legată de insolvenţă. În următoarele două reuniuni ale Comitetului Executiv vreau să discutăm acest aspect şi să luăm şi nişte măsuri concrete. Cluburile aflate în insolvenţă nu vor mai putea juca în Cupa României şi nici în play-off-ul Ligii I. Apoi urmează depunctarea echipelor, iar din sezonul 2018-2019, cluburile vor fi retrogradate în liga a doua sau a treia".

În urmă cu un an, Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România anunţa că a obţinut o mare victorie în "meciul" cu insolvenţa: "Veste excelentă pentru toţi fotbaliştii care joacă în România. La iniţiativa AFAN, Camera Deputaţilor a aprobat modificarea Legii insolvenţei, în sensul că jucătorii pot rezilia unilateral contractul cu un club aflat în insolvenţă! Dacă au justa cauza (minim 90 de zile de neplată de la scadenţă şi neachitarea a minim 75% din drepturile financiare), fotbaliştii pot depune, la Comisia Naţională de soluţionare a Litigiilor, cerere de constatare a încetării relaţiilor contractuale pentru justa cauza. Până acum, CNSL interpreta eronat prevederile legii insolvenţei, suspendând litigiile dintre jucători şi cluburi care aveau ca obiect denunţarea relaţiilor contractuale.Sunt multe cazuri în care jucătorii au fost blocaţi de cluburile în insolvenţă şi nu au putut pleca la alte echipe, deşi erau neplătiţi cu lunile!"

Directorul Departamentului de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru a declarat în repetate rânduri că echipele aflate în insolvenţă sunt mai aproape de faliment decât de salvare, dar fără măsuri dure din partea forurilor competente, insolvenţa reprezenta o aşa zisă ultimă şansă de salvare. CFR Cluj, Dinamo, Oţelul, Rapid Bucureşti, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti, FC Braşov , Poli Timişoara, FC Argeş, Gloria Bistriţa, Farul Constanţa, UTA sunt cluburile cunoscute intrate în insolvenţă în ultimii ani, mare parte din ele ajungând în cele din urmă în faliment.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb