FOTBAL ŞI BANI Liga 1 este sufocată de antrenori fără rezultate

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 17 martie 2011

Liga 1 este sufocată de antrenori fără rezultate

Dinamo şi Steaua sunt singurele echipe din Liga 1 care beneficiază de serviciile unor tehnicieni care au reuşit să câştige cel puţin un titlu de campion în carierele lor. Din 18 antrenori principali, doar Ioan Andone şi Sorin Cârţu se pot mândri cu câştigarea campionatului. Primul a triumfat în ultimul deceniu de două ori, cu Dinamo şi CFR Cluj, iar Cârţu a reuşit această performanţă în urmă cu 20 de ani, la începutul carierei, când pregătea pe Universitatea Craiova. În rest, ceilalţi tehnicieni nu au reuşit mai nimic în carierele lor, doar portughezul Conceicao (FC Braşov) se poate lăuda cu o Cupă a României, cucerită în urmă cu doi ani cu CFR Cluj.

Chiar şi fără rezultate, tehnicienii care activează în Liga 1 nu sunt foarte ieftini, media salarială fiind situată undeva la aproximativ 120.000 de euro pe sezon. Un calcul simplu arată că angajatorii din prima scenă fotbalistică autohtonă cheltuiesc în jur de 2 milioane de euro numai cu antrenorii principali, suma fiind aproape dublă dacă punem la socoteală şi ceilalţi membri ai stafurilor tehnice. O simplă enumerare a listei tehnicienilor din prima divizie demonstrează că foarte puţini pot justifica lipsa rezultatelor prin faptul că se află la început de drum. Din această categorie fac parte Alin Minteuan (CFR Cluj) şi Marius Şumudică (Rapid), care au mai puţin de trei ani de vechime ca antrenori principali. Dorinel Munteanu (Oţelul Galaţi), Viorel Hizo (FC Vaslui), Duşan Uhrin jr. (Poli Timişoara), Marian Pană (Unirea Urziceni), Ionuţ Badea (U Cluj), Tibor Selymes (Astra Ploieşti), Gigi Mulţescu (Sportul Studenţesc), Nicolo Napoli (Universitatea Craiova), Antonio Conceicao (FC Braşov), Ilie Stan (Victoria Brăneşti), Ioan Ovidiu Sabău (FCM Târgu Mureş), Petre Grigoraş (Pandurii Târgu Jiu), Cristi Pustai (Gaz Metan Mediaş) şi Nicolae Manea (Gloria Bistriţa) au avut suficient timp la dispoziţie ca să poată să-şi îmbogăţească cărţile de vizită cu câştigarea unor trofee.

Toţi ceilalţi antrenori care au reuşit preformanţe în ultimii 15 ani au decis fie să muncească în străinătate, fie să se retragă. Mircea Luces-cu, campion cu Rapid, face istorie în Ucraina, Mircea Rednic, campion cu Rapid şi Dinamo, antrenează în Azerbaidjan, Cosmin Olăroiu, campion cu Steaua, s-a îmbogăţit în Golful Persic, Victor Piţurcă, Steaua, este în aşteptarea unui contract după divorţul de Universitatea Craiova, Mihai Stoichiţă, campion cu Steaua, a fost reperat ultima oară în Cipru, Dumitru Dumitriu, campion cu Steaua, nu a mai antrenat în ultimii ani, în aceeaşi situaţie aflându-se şi Cornel Dinu, care a triumfat cu Dinamo. Ultimii antrenori care au câştigat campionate Andrea Mandorlini (CFR Cluj) şi Dan Petrescu (Unirea Urziceni) şi-au găsit contracte în Italia, respectiv Rusia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pai la ce fotbal avem , de unde antrenori , de unde jucatori? stai sa vezi nationala cu bosnia ...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb