FOTBAL ŞI BANI O ligă "scurtă" dă peste cap vânzarea drepturilor TV

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 9 mai 2013

O ligă "scurtă" dă peste cap vânzarea drepturilor TV

Sezonul 2013/2014 al Ligii 1 poate fi unul de criză, cu un număr redus de echipe, fără ca acest lucru să fie decis de Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal. Există posibilitatea ca mai multe echipe care pe teren au obţinut dreptul să evolueze pentru încă un an pe prima scenă fotbalistică să fie retrogradate din cauza problemelor financiare, care le împiedică să obţină licenţa. Aceas-tă "scurtare" a primei divizii va genera numeroase probleme, legate de programarea etapelor, în cazul în care se ajunge la un număr impar de echipe, dar şi de contractele pentru vânzarea drepturilor TV. În acest moment Digi Sport transmite şase meciuri pe etapă iar Dolce Sport două, contractul fiind valabil şi pentru sezonul următor. Dacă în Liga 1 rămân 16 sau 15 echipe, etapă de etapă una din cele două televiziuni ar urma să transmită cu unul sau două meciuri mai puţin. De asemenea, problema se poate răsfrânge şi asupra următorei licitaţii, vara viitoare se vor vinde drepturile TV pentru alţi trei ani. În 2011, toate pachetele de meciuri pentru trei sezoane au fost vândute pentru 101.000.000 euro. La prima licitaţie organizată de către Liga profesionistă de Fotbal, RCS&RDS a făcut o ofertă doar pentru primul pachet, reuşind să-l achiziţioneze cu 13.200.000 euro plus TVA, pentru trei ani. Pachetul numărul 2 a revenit Romtelecom, care va plăti 12.900.000 euro plus TVA, iar Antena 1 a achiziţionat pachetul numărul 8, cu 10.500.000 euro plus TVA. Astfel, în urma licitaţiei s-au obţinut 45.200.000 de euro pentru trei pachete pe trei ani, iar prin vânzarea directă au mai fost obţinute 55.800.000 de euro pentru şase pachete, ambele sume conţin TVA. Ulterior, Antena 1 a cedat pachetul pe care îl achiziţionase celor de la Romtelecom, care deţin Dolce Sport.

Cinci cluburi nu au luat licenţa pentru sezonul viitor: Rapid, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, CS Severin şi Gloria Bistriţa, din care doar ultima echipă este ca şi retrogradată. Cum regulamentul nu mai permite ca locul echipelor care nu obţin licenţa să fie ocupat de alte formaţii care au retrogradat pe teren, în cazul în care cele patru formaţii nu-şi rezolvă în această săptămână problemele, riscăm să asistăm în sezonul viitor chiar la o Ligă 1 cu 14 echipe. Mâine, Comisia de licenţiere va anunţa verdictele în cazul celor patru echipe, Gloria Bis-triţa nu a mai depus nici memoriu. Optimist, dar şi direct interesat, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, speră ca măcar trei din cele cinci echipe să nu aibă probleme la comisie: "Nu am nicio veste despre licenţă. Nu cred că Oţelul are probleme cu licenţa. Păi unde sunt cele 19 milioane de euro din Ligă? Nu, nu cred. Eu spun că nici Universitatea Cluj şi Rapid nu trebuie să aibă probleme. Numai dacă avem ochelari de cal şi vrem să facem numai rău. (...) Dacă regulamentul spune că nu poţi să bagi pe nimeni de jos, nu ai ce să faci. Dacă rămân 10-12 echipe, asta este, jucăm cu câte rămân. Ce să facem dacă aşa e regulamentul federaţiei? Noi ne adaptăm. Bineînţeles că eu fac valuri, pentru că mie îmi convine să jucăm tot în 18 echipe sau măcar în 16. Sub 16 nu prea e bine". În cazul în care nu primesc licenţa pe plan intern, cluburile mai au o mică portiţă, pot ataca decizia Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care, teoretic, trebuie să se pronunţe până pe 31 mai.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb