CFR Cluj este noua campioană naţională la fotbal. O parte din campionat, cea superioară, s-a încheiat, cunoaştem premianţii, în curând vom afla şi care sunt repetenţii. Suspansul s-a menţinut până în ultima etapă, deşi ultimele 90 de minute de joc de pe cele trei stadioane în care au fost implicate echipe din play-off nu au conţinut foarte multe ingrediente care să creeze tensiune. Atât Viitorul, la Cluj, cât şi Astra, la Bucureşti, nu au dat pe dinafară de dorinţa de a strica o eventuală sărbătoare a gazdelor.
CFR Cluj a mai câştigat titlul de campioană în 2008, 2010 şi 2012. Trecută prin "iadul" insolvenţei, CFR Cluj a renăscut în acest sezon, iar meritul îi aparţine într-o foarte mare măsură antrenorului Dan Petrescu. Aflat la al doilea titlu naţional din carieră ( a mai cucerit unul cu Unirea Urziceni), Petrescu a explicat care au fost planurile iniţiale când a preluat echipa şi ce îşi doreşte pentru viitorul apropiat: "A fost foarte greu. Am avut mari emoţii, mi-a fost teamă să nu pierdem munca de un an la o fază de final. În 2018 nu am pierdut niciun meci. Sincer să fiu, nu mă aşteptam să câştigăm titlul. Când am venit la CFR am semnat doi ani şi am zis să încercăm în primul an să fim în primele 3-4 şi apoi vedem. Momentul cel mai greu a fost când am făcut egal acasă cu Astra şi apoi ne-am dus la Viitorul şi am jucat foarte bine. Săptămâna asta voi avea o discuţie, vrem să ajungem cât mai sus, în grupele Ligii Campionilor ar fi foarte greu, imposibil, dar măcar în grupele Ligii Europa. Au fost multe critici agresive care m-au supărat, din afară, de la antrenori care n-au făcut nimic sau băieţi care nici măcar nu au început antrenoratul. Vreau să rămân la CFR, am doi ani contract. Nu vreau să fac prea multe schimbări. Ne vom aşeza la masă şi vom discuta". Marele perdant al aces-tui campionat este omul care vorbeşte non-stop în numele FCSB, dar care conform propriilor spuse, nu mai are nicio calitate oficială în legătură cu acest club, deşi toată lumea îl receptea-ză drept patron/preşedinte/antrenor, George Becali: " Titlul a fost câştigat de echipa mai puternică, mai valoroasă, mai tare. Eu sunt responsabil, pentru că am permis din cauza lui Alibec nişte lucruri la echipă. Vociferări la antrenamente... Eu am permis, dar nu dăm vina pe Alibec, că nu e Alibec vinovat. E CFR echipă mai puternică, trebuie să recunoaştem. Dovadă că au jucat cu Viitorul şi i-au bătut. Când trebuie să bată, bate. Am avut patru meciuri cu ei, niciunul nu am condus, au fost peste noi. Echipa mai bună a câştigat campioantul, asta e concluzia mea. CFR nu are valoarea noastră ca jucători, dar au bărbăţie, au putere, au forţă, au valoare mai mare dacă au astea. Eu sunt vinovatul din cauză că l-am pus căpitan pe Alibec şi am fost lacom de bani. N-am avut putere să câştigăm campionatul."
FCSB, CSU Craiova şi FC Viitorul vor evolua în preliminariile Ligii Europa, CFR Cluj în cele ale Ligii Campionilor.
• Clasamentul final al play-off-ului
1. CFR Cluj - 50 puncte
2. FCSB - 49
3. CSU Craiova - 38
4. FC Viitorul - 35
5. Astra - 33
6. CSM Poli Iaşi - 24.