FOTBAL ŞI BANI Real Madrid sfidează criza cu cel mai costisitor transfer din istorie

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 3 septembrie 2013

Real Madrid sfidează criza cu cel mai costisitor transfer din istorie

Gareth Bale a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului, Real Madrid sfidând, din nou, criza economică mondială. Presa din Anglia, citând conducerea clubului Tottenham, a anunţat că transferul lui Bale la Real Madrid ar fi în valoare de aproximativ 101 milioane de euro, astfel că fotbalistul galez devine cel mai scump jucător din istorie, devansându-l pe colegul său de la Real Madrid, portughezul Cristiano Ronaldo, care a fost achiziţionat de madrileni de la Manchester United, în 2009, cu 80 de milioane de lire sterline (94 de milioane de euro). Pe de altă parte, există şi publicaţii spaniole care susţin că în schimbul jucătorului s-ar fi plătit "doar" 91 de milioane de euro, atitudinea fiind oarecum de înţeles, madrilienii nu vor să atragă atenţia cu un nou record în condiţiile în care clubul are datorii uriaşe. Un lucru este cert, a devenit o tradiţie, fie că vor fie că nu, pentru "galactici" să stabilească recorduri în materie de transferuri. Precedentele lovituri au fost Luis Figo (2000, 61,7 milioane de euro), Zinedine Zidane (2001, 75 de milioane de euro) şi Cristiano Ronaldo (2009, 94 de milioane de euro). Pentru a echilibra puţin balanţa financiară, Real spera să vândă pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri doi fotbalişti (unul este germanul Ozil), în schimbul cărora să obţină aproximativ 70 de milioane de euro.

În cei şase ani de contract, salariul lui Bale va fi de aproximativ 10 milioane de euro pe sezon. Gareth Bale a fost legitimat la Tottenham în 2007, fiind transferat la 17 ani de la Sothampton. În această vară clubul de care a aparţinut în ultimii şase ani a cheltuit nu mai puţin de 109 milioane de euro pe transferuri de jucători, printre care şi compatriotul nostru Vlad Chiricheş, pentru care s-a plătit suma de 9,5 milioane de euro.

Privind cifrele de mai sus, am putea crede că fotbalul spaniol nu are nicio problemă legată de criza economică. Realitatea este însă cu totul alta. Un studiu realizat de Associated Press la începutul acestui an a scos la iveală nişte cifre înfiorătoare pentru fotbalul din ţara campioanei mondiale şi europene. Cluburile din primele două divizii spaniole acumulează datorii de aproximativ 4 miliarde de euro. La fel cum stau lucrurile în plan sportiv, şi în acest top în frunte se află tot Real Madrid şi Barcelona, cu datorii de 589 respectiv 578 milioane de euro. Pe locurile următoare se află Atletico Madrid, 514 milioane şi Valencia, 382, probleme foarte mari având şi Rayo Vallecano, Santander, Betis Sevillas, Zaragoza, Granada şi Mallorca. Pentru a stopa acumularea de datorii la infinit, Guvernul Spaniei a somat cluburilor cu probleme din primele două eşaloane, 42 la număr, să-şi reducă datoriile la stat cu 1 miliard de euro în următorii trei ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb