FOTBAL ŞI BANI Scandalurile lasă naţionala fără jucători, spectatori şi venituri

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 8 aprilie 2013

Scandalurile lasă naţionala fără jucători, spectatori şi venituri

Fotbalul autohton a fost pus la pământ la nivelul imaginii tocmai de oameni care sunt plătiţi să contribuie la creşterea performanţelor. O avalanşă de scandaluri a avut loc după ultimele meciuri ale echipei naţionale, printre cei implicaţi, direct sau indirect, aflându-se inclusiv selecţionerul, preşedintele LPF şi jucători ai primei echipe. Efectele nu au întârziat să apară: mai mulţi jucători au anunţat că se retrag, alţii intenţionează să o facă, iar în urma discuţiilor în contradictoriu alţi fotbalişti au ajuns pe lista neagră a selecţionerului. Rezultatele mai puţin fericite din dubla cu Ungaria şi Olanda au scos la suprafaţă mai multe lucruri urâte din anturajul echipei naţionale, duşmănii vechi care nu au legătură cu sportul, decizii luate pe baza unor ambiţii personale, contracte semnate fără ca oameni din conducerea federaţiei să aibă habar de ce clauze conţin, salarii uriaşe plătite fără ca acestea să fie condiţionate de performanţele obţinute.

Preşedintele LPF şi totodată vicepreşedintele FRF, Dumitru Dragomir, a lansat un atac dur la adresa selecţionerului, atingându-l indirect şi pe preşedintele federaţiei, Mircea Sandu. A vorbit de contracte, selecţionerul este plătit cu 450.000 euro pe an fără să aibă un obiectiv clar, de refuzul angajaţilor federaţiei de a-şi prezenta rapoartele de activitate în faţa Comitetului Executiv, de conflicte în cadrul lotului şi de indisciplină, creionând o imagine destul de neplăcută vizavi de felul cum stau lucrurile în jurul echipei naţionale. Mai mult, acesta a spus că performanţele din ultimul deceniu sunt absolut întâmplătoare şi nu se bazea-ză pe muncă, ci doar pe "noroc chior". Pe de altă parte, i-a instigat pe o parte din jucători să nu se mai prezinte sub tricolor atunci când sunt convocaţi, Adrian Mutu fiind principalul vizat. Imaginea publică a primei echipe a fost serios şifonată, răspunsul lui Victor Piţurcă "desăvârşind" opera. Faptul că antrenorul echipei naţionale susţine că avem cel mai slab campionat din istorie, că jucătorii echipei naţionale nu au valore pentru competiţiile puternice, că vin foarte slab pregătiţi de la echipele lor de club este extrem de grav. Dorind să-şi găsească scuze pentru eşcurile recente şi pentru cele viitoare, Victor Piţurcă a umplut de noroi tot fotbalul autohton. Ce firmă serioasă ar dori să-şi mai asocieze numele cu o astfel de competiţie? Efectele unui conflict generalizat au şi apărut. Căpitanul lui Lazio Roma, Ştefan Radu, a anunţat că renunţă la echipa naţională fiind deranjat de mai multe lucruri din anturajul echipei. Adrian Mutu a intrat în conflict des-chis cu selecţionerul şi şansele ca el să mai fie convocat tind spre zero. Cristi Săpunaru, jucătorul Zaragozei, nu mai răspunde de asemenea la convocări, iar Daniel Niculae, supărat pe felul cum a fost tratat la ultima acţiune (a fost anunţat că nu mai face parte din lot după ce ajunsese în ţară) nu mai vrea nici el să aibă contact cu naţionala. Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion) doreşte să se retragă după ce a fost acuzat de un oficial al federaţiei că ar fi petrecut după înfrângerea din Olanda. De asemenea, deranjaţi de anumite acuze, fotbaliştii stelişti, care reprezintă peste 50% din actualul lot, au fost tentaţi să anunţe că se retrag, renunţând la acţiunea de protest la insistenţele finanţatorului echipei lor de club. Situaţia pare complet scăpată de sub control iar acest lucru va afecta cu siguranţă relaţia federaţiei cu publicul şi implicit cu sponsorii, din ce în ce mai puţini, după cum recunoştea chiar Mircea Sandu. Atmosfera creată de oficialii federaţiei, dar şi de cei din jurul lor, este complet contraproductivă iar acest fapt se va răsfrânge şi asupra performanţelor sportive.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb