FOTBAL ŞI BANI Steaua, record sportiv şi performanţă financiară

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 3 septembrie 2012

Steaua, record sportiv şi performanţă financiară

Steaua Bucureşti a reuşit să depăşească un record sportiv, al numărului de calificări consecutive în grupele Ligii Campionilor şi Europa League. Returul cu lituanienii de la Ekranas a fost o simplă formalitate, scorul 3-0 consfinţind o calificare istorică. Elimi-narea celor de la Ekranas a adus a 9-a calificare consecutivă în grupe obţinută de o echipă care vine din preliminarii, un record al ultimilor 20 de ani, de când există actualul sis-tem al cupelor europene. Până acum Steaua se afla la egalitate cu Dinamo Kiev, cu 8 calificări consecutive.

Dincolo de aspectul sportiv, intens mediatizat, trebuie spus că Stea-ua a reuşit să transforme participarea în cupele europene într-o afacere foarte profitabilă din punct de vedere financiar. Cele 8 calificări în grupe de până acum, din care 3 în Liga Campionilor, au adus în vistieria clubului aproximativ 36.000.000 de milioane de euro (de la UEFA), o sumă deloc de neglijat în raport cu bugetele anuale ale clubului. Un calcul arată că banii obţinuţi din participarea în competiţiile internaţionale intercluburi, plus vânzarea de bilete la aceste meciuri (peste 18 de milioane de euro) şi sumele obţinute din drepturile TV din Liga 1 asigură o mare parte din bugetul clubului. Cum sumele obţinute în Europa League au crescut simţitor, nu doar grupele Ligii Campionilor reprezintă o mare provocare, pe lângă banii de la UEFA, o echipă poate obţine venituri substanţiale şi din vânzarea de bilete la meciurile de pe teren propriu, mai ales dacă la tragerea la sorţi îi sunt repartizaţi şi adversari cu "nume" în fotbalul european. În această toamnă, Steaua va aduce la Bucureşti pe VfB Stuttgart (Germania), FC Copenhaga (Danemarca), Molde (Norvegia), tragerea la sorţi fiind bună din punct de vedere sportiv, dar mai puţin fericită din punctul de vedere al vânzării de bilete.

În ultimii şase ani, în urma participării la meciurile din grupele Ligii Campionilor, în ţara noastră au ajuns nu mai puţin de 83.813.000 de euro, bani pe care i-au încasat Steaua (23.106.000 euro - trei participări), CFR Cluj (24.605.000 euro - două participări) şi Unirea Urziceni (17.720.000 euro - o participare), Oţelul Galaţi (18.382.000 - o participare). Trebuie precizat că în ultimii trei ani sumele obţinute de echipele calificate în grupele Ligii au crescut foarte mult, de acest lucru beneficiind din plin CFR Cluj, Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi.

Bonusurile au crescut şi în a doua competiţie europeană intercluburi. În urmă cu un an, Steaua a obţinut 3.136.783 de euro (1.516.783 doar drepturi de televizare şi de marketing) în urma participării în grupele Europa League, dublu faţă de suma încasată în sezonul 2009- 2010, - 1.582.399 euro (600.000 euro onorariu de participare, 300.000 euro bonus pentru meciuri, 240.000 euro bonus pentru performanţă şi 442.399 drepturi de televizare şi de marketing). Saltul financiar este evident, iar anul acesta clubul poate obţine o sumă dublă faţă de aceea de anul trecut, undeva la aproximativ 6.000.000 euro. Pentru a fi atins acest obiectiv, echipa trebuie să obţină câteva puncte în grupe. Cum Dinamo şi FC Vaslui nu s-au calificat în grupe, suma din markeet - pool va creşte cu 100%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb