FOTBAL ŞI BANI UEFA poate trimite 13 milioane de euro în Liga 1

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 18 august 2011

UEFA poate trimite 13 milioane de euro în Liga 1

Meciurile de astăzi din play-off-ul Europa League sunt deosebit de importante pentru echipele noastre, atât din punct de vedere sportiv cât mai ales din perspectiva financiară. O calificare în bloc în grupele Europa League a celor 5 echipe autohtone angrenate în competiţie ar echivala cu o infuzie de capital de aproximativ 13 milioane de euro. Privită cu reticienţă, a doua competiţie intercluburi a Europei a început să genereze profituri atractive pentru echipele din eşalonul doi al fotbalului continental. Cel mai mult ar avea de câştigat Steaua, aproximativ 4 milioane de euro, la acest lucru contribuind şi faptul că are o cotă de piaţă destul de bună la nivel european. Din această perspectivă, dubla cu ŢSKA Sofia este cu atât mai importantă. În sezonul trecut, Steaua a încasat în total 3.585.838 euro, după cum urmează: 1 milion de euro bonusul pentru participare şi pentru cele şase meciuri disputate, 350.000 euro în urma punctelor obţinute şi 2.235.838 euro suma din market-pool. Din punctul de vedere al câştigurilor, Steaua a fost peste formaţii cu nume precum: Juventus Torino, Sporting Lisabona, Dinamo Kiev, Anderlecht, AEK Atena, Getafe, Samp-doria, PSV Eindhoven, Sevilla şi Napoli. Câstigătoarea Europa League, FC Porto, a încasat 7.837.000 euro, finalista Sporting Braga - 4.528.000 euro, plus 11.842.000 euro din Liga Campionilor. Trebuie precizat că cele mai mari câştiguri, 9 milioane de euro respectiv 8.463.000 euro, le-au avut două echipe care nu au prins finala: Villarreal şi Beşiktaş, diferenţa fiind dată de suma din market-pool.

Pentru Rapid, dubla din play-off este foarte importantă, George Copos anunţând că ratarea calificării în grupe ar fi echivalentă cu "scufundarea planetei". Acelaşi ton se regăseşte şi în Şoseaua Ştefan cel Mare, banii din calificare fiind indis-pensabili pentru buna continuare a activităţii clubului. Chiar şi aşa, antrenorul lui Dinamo, Liviu Ciobotariu, nu doreşte să crească presiunea pe umerii elevilor săi: "La acest nivel nu ne mai gândim la prime, ne dorim foarte mult să ajungem în grupe după care vor veni şi bonusurile financiare. Sincer, îmi doresc ca toate cele cinci echipe româneşti să intre în grupele Ligii Europa, este foarte bine pentru fotbalul românesc. Eu cred că toate sunt pregătite să meargă mai departe". Atât Rapid cât şi Dinamo pot încasa peste 3 milioane de euro de la UEFA, în funcţie şi de performanţe, la aceste sume urmând să se adauge şi banii obţinuţi din vânzarea biletelor. FC Vaslui şi Gaz Metan Mediaş pot să câştige peste 1,5 milioane de euro, ceea ce ar contribui la echilibrarea balanţei financiare, mai ales în ceea ce îi priveşte pe ardeleni.

Veştile sunt bune şi pentru reprezentanta noastră în grupele Ligii Campionilor. UEFA a anunţat că în ediţia trecută CFR Cluj a câştigat 18.412.000 euro, după cum urmează: 7.200.000 euro bonusul pentru participare şi pentru cele şase meciuri dis-putate, 1.200.000 euro pentru punctele acumulate şi încă 10.012.000 euro din market-pool. Trebuie menţionat că CFR a obţinut printre cele mai mici câştiguri din echipele calificate în grupe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb