FRANKLIN TEMPLETON: Acţiunile FP au înregistrat o creştere de 46,5% de la începutul anului

F.A.
Piaţa de Capital / 5 noiembrie 2013

Preţul de închidere al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) a fost ieri de 0,8050 lei, înregistrând o creştere de 46,5% de la începutul anului, a anunţat, astăzi, Franklin Templeton Investment Management Limited UK, în calitate de Administrator Unic şi Manager de Fond al FP, potrivit unui comunicat de presă.

Greg Konieczny, Manager de Fond al Fondului Proprietatea, a declarat: "De la începutul mandatului nostru, am plătit aproximativ 600 de milioane de euro în dividende, sau aproximativ 0,20 RON pe acţiune. Acest lucru înseamnă că un acţionar care a primit acţiuni la Fond sub formă de compensare, înainte de listare, în baza unei evaluări de 1 RON, îşi poate vinde acum acţiunile FP la peste 0,8050 RON, recuperând o valoare totală de peste 1 RON pe acţiune. Persoanele care au primit acţiuni după listarea Fondului vor beneficia încă şi mai mult de această apreciere a preţului: având în vedere că procesul de compensare prin acţiuni la Fondul Proprietatea s-a încheiat în 2011, când preţul mediu al acţiunilor era de 0,5105 RON, aceşti acţionari au obţinut un câştig de 57,6%".

Astăzi, acţiunile FP sunt în creştere cu 0,75%, ajungând la 0,8110 lei/titlu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb