Ţara noastră va ieşi din recesiune la finele lunii martie, a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, citat de Mediafax, informează RealitateaTV. Creşterea economică va urma o traiectorie ascendentă de la un trimestru la altul, iar populaţia va simţi că situaţia s-a îmbunătăţit până la jumătatea acestui an, a mai spus domnia sa.
Jeffrey Franks a explicat: "Există întotdeauna un grad de incertitudine şi nu ştiu exact care va fi cifra de la sfârşitul primului trimestru, dar cred că indicatorii privind economia României sunt aproape universal pozitivi. Există şi unele excepţii, dar dacă ne uităm la producţia industrială, creşterea este foarte robustă, iar evoluţia exporturilor, de asemenea, foarte pozitivă".
El a arătat că indicatorii s-au îmbunătăţit constant în primul trimestru şi se aşteaptă la o creştere modestă a economiei după primele trei luni ale anului.
1. Din criza,nu din recesiune...??
(mesaj trimis de G.B. în data de 27.03.2011, 13:50)
Masonul de grad 33 , dl Franks, aplica regula rabinului. in competitia cu evreul care se plangea acestuia ca nu are suficient spatiu in casa.! A fost pomenita in editorialul de vineri 25.3.11,de dl C.Codita. Cum o vor duce mai bine romanii,nu prea e clar ! Prin invitarea dlui C.Stroe de la Dacia sa intre in PDL? Sau prin faptul ca in Pitesti va creste numarul de someri cu inca aproape 800 de oameni? Totalul compensarilor salariale pentru viitorii someri ,platit de gasca OMV este de 10.000.000 euro, adica in medie aproximativ 40.000 de RON/ salariat. . Si dupa asta? Cum o vr duce mai bine romanii ,cu cresterile de pret la carburanti,alimente, utilitati,gaze,etc,nu ne spune dl Franks! Asa cum nu ne spune ,de ce isi baga nasul in economia romaneasca de stat,cerand privatizari paguboase pentru zona industriala respectiva ? Noi,cei care mai stim cate ceva ii spunem clardlui Franks: Go.to FMI, mister Franks! and so long..!