Franţa declară sfârşitul erei austerităţii

F. A.
Internaţional / 7 mai 2013

Franţa declară sfârşitul erei austerităţii

Pierre Moscovici, ministrul francez de Finanţe, a afirmat că era austerităţii a ajuns la sfârşit, după ce omologul său din Germania a oferit flexibilitate în problema reducerii deficitului bugetar, notează Bloomberg.

Aflat la o emisiune radio, ministrul francez a afirmat: "Suntem martorii sfârşitului dogmei austorităţii, asistând ca instrument unic de combatere a crizei datoriilor suverane în zona euro. Am pledat de un an pentru o strategie de creştere. Austeritatea singură împiedică creşterea".

Parlamentarii germani nu sunt însă de acordul cu prelungirea cu doi ani, până în 2015, a termenului până la care Franţa trebuie să îşi reducă deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB prevăzut în legislaţia Uniunii Europene.

"Am arătat clar guvernului, cancelarului şi ministrului de Finanţe că în cazul Franţei o amânare cu un an, până în 2014, este limita absolută pentru noi. Franţa trebuie să arate că vrea să facă reforme structurale", a declarat Norbert Barthle, purtător de cuvânt al Uniunii Creştin Democrate în probleme de politică bugetară.

Angela Merkel este în campanie electorală în luna septembrie pentru un al treilea mandat, astfel activităţile politice europene sunt în stagnare, iar preşedintele BCE Mario Draghi este pe cale să preia iniţiativa. În contextul de faţă, există riscul ca politicienii să dea înapoi în privinţa măsurilor de stimulare a competitivităţii şi de revenire la creştere economică, notează Bloomberg.

Joachim Fels director la Morgan Stanley în Londra, a declarat că "pieţele vor accepta atenuarea austerităţii, atâta timp cât guvernele se vor concentra în continuare pe reformele structurale".

Declaraţia lui Moscovici arată că Franţa va evita sancţiunile pentru ratarea ţintei deficitului bugetar în 2012 şi incapacitatea de a aduce indicatorul la nivelul de 3% din PIB în acest an.

Comisia Europeană (CE) anticipează pentru Franţa un deficit bugetar de 3,9% din PIB în acest an şi de 4,2% în 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb