FRANŢA:  Înmatriculările de autoturisme Dacia, în creştere cu 19,5%

A.P.
Companii / 2 noiembrie 2018

Înmatriculările de autoturisme Dacia, în creştere cu 19,5%

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat în octombrie o creştere de 19,5% în ritm anual, la 10.138 unităţi, arată datele publicate astăzi de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).

Livrările grupurilor Ford şi Daimler au urcat luna trecută cu 13,7%, respectiv 7,7%, în timp ce Renault a raportat un declin de 3,4%.

Pe ansamblu, piaţa auto franceză a înregistrat în octombrie o scădere de 1,5% (fiind înmatriculate 173.799 de autoturisme noi), din cauza introducerii procedurilor mai stricte de testare a poluării (WLTP).

Toţi producătorii trebuie să îşi testeze vehiculele utilizând WLTP, înainte ca acestea să fie puse în vânzare. Însă, noua procedură armonizată la nivel mondial de testare a vehiculelor uşoare (WLTP), bazată pe date obţinute în condiţii reale de drum, a generat emisii mai mari de dioxid de carbon pentru anumite vehicule, întârziind certificarea oficială şi vânzările.

În primele zece luni din acest an, au fost înmatriculate în Franţa 1,83 milioane de unităţi, un avans de 5,7%, comparativ cu perioada similară din 2017.

Franţa rămâne a treia mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei şi Marii Britanii, dar înaintea Italiei şi Spaniei. Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA) se aşteaptă la o creştere a vânzărilor de 4%, anul acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb