Guvernul francez a hotărât să prelungească, cu încă trei luni, interdicţia privind vânzarea în lipsă a acţiunilor unui număr de 10 mari companii financiare franceze, a anunţat azi ministrul francez de Finanţe, Francois Baroin, potrivit AFP.
Interdicţia privind "short-selling-ul" a fost introdusă pe data de 12 august în ideea de a pune capăt speculaţiilor, în special cu acţiunile băncilor. La sfârşitul lunii septembrie, autorităţile franceze au prelungit interdicţia până pe data de 11 noiembrie.