Franţa: Reding denunţă folosirea romilor în campania electorală

F.A.
Internaţional / 25 septembrie 2013

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a criticat dur polemica din Franţa cu privire la romi, declanşată de ministrul francez de Interne, Manuel Valls, în contextul campaniei electorale pentru alegerile municipale franceze.

Vicepreşedinta Comisiei Europene (CE) şi-a exprimat mirarea faţă de faptul că nu sunt utilizate fonduri puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană (UE) în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă comunele, conform presei franceze.

Reding a declarat: "Dacă nu mă înşel, urmează alegeri în Franţa. De fiecare dată când nu se vrea să se vorbească despre lucruri importante ca bugetul sau datoriile, se recurge la romi". Domnia sa a precizat, de asemenea, că "problema ar fi putut să fie rezolvată deja de câţiva ani".

Ministrul francez de interne, Manuel Valls, a negat dorinţa de integrare a majorităţii romilor, precizând că este mai indicat ca aceştia să fie trimişi înapoi în ţara noastră şi în Bulgaria.

"Uniunea Europeană şi autorităţile bulgare şi române pot face în aşa fel încât aceste populaţii să fie integrate, mai întâi, în ţările lor", a explicat Valls.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb