Autorităţile franceze îi vor sprijini cultivatorii de grâu, după ce ploile torenţiale şi vremea nefavorabilă de la sfârşitul primăverii au afectat recolta de cereale, transmite Reuters.
Primele rezultate ale recoltării arată că producţia de grâu - cel mai cultivat sortiment de cereale din Franţa - se va ridica la aproximativ 30 de milioane de tone anul acesta, potrivit datelor publicate miercuri de grupul cultivatorilor - Orama. Acesta ar reprezenta o scădere de peste 25% faţă de producţia record înregistrată anul trecut de Franţa - cel mai mare producător de grâu din Uniunea Europeană.
Declinul producţiei, care afectează şi culturile de orz şi rapiţă, vin într-o perioadă în care pe plan global se înregistrează scăderi ale preţurilor din cauza producţiei ridicate, fiind aşteptate recolte de cereale importante de la principalii producători, cum ar fi SUA şi Rusia.
Ministrul francez al Agriculturii, Stephane Le Foll, a prezentat la o reuniune e Guvernului noile măsuri menite să-i ajute pe cultivatorii de cereale, inclusiv reduceri de taxe şi accelerarea rambursării TVA.
Subliniind efectele condiţiilor meteo nefavorabile din această primăvară, care au afectat culturile de cereale, Stephane Le Foll a extins şi ajutoarele existente, cum ar fi garanţiile publice pentru împrumuturi şi posibilitatea amânării achitării creditelor.
"Aceste sunt măsuri iniţiale de urgenţă pentru a-i ajuta financiar pe fermieri, astfel încât să poată începe anul viitor semănatul", a afirmat un reprezentant al Ministerului Agriculturii.