Fraţii Awdi, condamnaţi la opt, respectiv şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul falimentării CFR Mesagerie

E.D.
Anticorupţie / 27 noiembrie 2014

Fraţii Hassan şi Mehdi Awdi au fost condamnaţi definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la opt ani, respectiv şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul delapidării CFR Mesagerie, transmit sursele din presă.

Tot prin decizia de joi, ceilalţi inculpaţi din dosar, Bassam Istanbouly şi Iordan Bădeanu, au rămas cu pedepsele hotărâte de Tribunalul Capitalei - cinci ani, respectiv trei ani şi patru luni de închisoare.

În decembrie 2012, fraţii Hassan şi Mehdi Awdi, cetăţeni americani, împreună cu libanezul Bassam Istanbouly şi Iordan Bădeanu, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT, pentru delapidarea CFR Mesagerie SA şi spălare de bani.

Potrivit DIICOT, cei patru, având funcţii de conducere la CFR Mesagerie SA, precum şi în cadrul altor societăţi comerciale, au constituit o asociere infracţională în scopul delapidării CFR Mesagerie, prin însuşirea activelor patrimoniale de care dispunea societatea, dar şi în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitelor şi taxelor datorate de către această societate.

Intenţia membrilor grupării, susţin anchetatorii, ar fi fost aceea de a falimenta CFR Mesagerie, prin transferarea tuturor activelor către alte societăţi comerciale pe care inculpaţii le controlau, astfel încât să nu se respecte obligaţiile asumate prin contractul de privatizare al CFR Mesagerie, precum şi în vederea obţinerii unor beneficii financiare substanţiale.

În acest scop, susţine DIICOT, inculpaţii ar fi procedat la încheierea de contracte fictive de prestări de servicii, o parte dintre acestea antedatate, în baza cărora au fost înregistrate în contabilitatea CFR Mesagerie facturi fiscale reprezentând cheltuieli având la bază operaţiuni nereale, metodă prin care s-ar fi realizat atât sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, cât şi însuşirea în mod nelegal a activului patrimonial al societăţii.

"Acţionând în această modalitate, inculpaţii şi-au însuşit din patrimoniul SC CFR Mesagerie SA active în valoare de aproximativ 3.400.000 lei şi au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 380.000 lei", au precizat anchetatorii.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii DIICOT au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile si parti sociale detinute de inculpaţi la diverse societăţi comerciale.

Fraţii Hassan şi Mehdi Awdi au devenit cunoscuţi prin faptul că au falimentat Rodipet, ei fiind cercetaţi în acest sens de procurorii DIICOT.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb