Frumoasa adormită din pădurea....?

Care şi ce fel de pădure, e prea devreme să ne lămurim, dar trebuie precizat dintr-un început că este cu vedere la Bruxelles. Cît despre frumoasa cu pricina, vă vine, nu vă vine, a crede, ea este chiar România! Domnul Juncker, Preşedintele Comisiei Europene... am precizat nu de alta, dar pînă nu pleacă de la Palatul Victoria, poate reţine şi domnul Tudose chestia cu funcţiile UE!... aşadar, domnul Juncker în rol de prinţ, cam trecut, ce-i drept, împuternicit cu mandat, ne-a tras miercuri un ţoc cu foc pe frunte şi pe obraji, hotărît să ne trezească din somnul cel de moarte, la o viaţă nouă....europeană, desigur! Pîn la anul nou, suntem în Schengen şi imediat după ce îi lăsăm pe insulari la vatră, peste alţi doi ani, primul conclav european se va ţine în România, nu cea cu capitala la Bucureşti, ci la Sibiu! Or fi ştiind ei ceva ori, poate, unde Sibiul e, totuşi, mai aproape de Berlin, decît de Moscova!

Scena, ruptă dintr-un film mut al lui Chaplin, este cea a bătăliei generalizate cu frişcă din bucătăria sanatoriului unde, la un moment dat, intră pe neaşteptate super-intendentul! Pentru o secundă, toată lumea îngheaţă cu "proiectilul" în mînă! La noi, bătălia e mai degrabă cu pietroaie şi balegi uscate, decît cu frişcă, dar nu asta contează, ci agitaţia generală în care fiecare este ocupat pînă peste cap să dea cu ce apucă în oricine se află prin preajmă! Cînd, hodoronc-tronc, intră pe uşă Juncker cu vestea cea bună! În filmele lui Chaplin, după secunda de pauză, în care toţi îngheaţă, primul care o încasează este chiar noul venit, ca să nu mai facă notă discordantă cu peisajul, după care toată lumea îşi vede de treabă, pînă termină de aruncat cu toate farfuriile de frişcă disponibile! În film, soluţia are haz, dar dacă pe aceasta o adoptăm şi noi în filmul vieţii reale, e tragic, căci iar ratăm o şansă istorică şi ar fi păcat; după calculele mele una apare în orizontul nostru tot cam la vreo sută-două de ani! Ca să nu păţim ruşinea, primul lucru ar fi să înţelegem ce se întîmplă şi de unde ne-a căzut pleaşca! Poveştile cu progresele democraţiei şi cu europenismul dîmboviţean, devenit peste noapte mai europenist decît cel de pe Sena ori de pe Spree şi Havel sunt, desigur, doar vorbe de clacă!

Nu este chiar greu de ghicit, în centrul poveştii stă Brexitul şi noua balanţă dintre riscuri şi oportunităţi pe care o determină.

Vedeţi dumneavoastră, Europa Uniunii Europene este un lanţ care are nu doar o verigă slabă, ci mai multe.

Cea britanică a plesnit. Vestea proastă este că s-ar putea rupe, repede, şi altele. Incapacitatea instituţiilor europene de a găsi şi promova soluţii pentru probleme de construcţie instituţională care trenează de decenii a devenit tot mai greu de acceptat, chiar şi pentru europeniştii bine antrenaţi. Riftul dintre politicile europene şi politicile naţionale se adînceşte în domenii cheie de la economie la apărare şi securitate, nu doar la periferie, să zicem Ungaria, Polonia şi Cehia, ci şi în centrul sistemului, în Franţa, Germania, Olanda şi Italia. Ieşirea din marele marasm al crizei economice globale, în care Europa este cufundată binişor pînă peste cap, lipsa totală de mijloace pentru abordarea unui posibil nou val al crizei sistemului economic mondial, fie că este vorba despre relaţiile comerciale, despre bătălia pentru dislocarea dolarului din centrul sistemului monetar-bancar mondial, ori despre replierile strategice pe poziţii protecţioniste, promovate de Administraţia Trump, nici una dintre marile teme nu a primit vreun răspuns credibil de la Bruxelles, ceea ce în traducerea şi interpretarea unora însemnă întoarcerea la soluţiile de tip "scapă cine poate" şi "fiecare pentru el"!!! În sfîrşit, politica europeană în materie de emigraţie, dictată exclusiv de interesele imediate ale mandatului Merkel se dovedeşte greu, dacă nu imposibil, de susţinut, nu doar pe termen lung, ci şi imediat. Vastitatea problemelor de securitate şi integrare ridică spectrul unor creşteri spectaculoase ale cheltuielilor publice, pe care nici unul dintre statele europene, nici măcar cele mai bogate nu le pot susţine. Ce să mai spunem despre săracii periferiei!!

Toate acestea şi încă altele au adunat tensiuni de limită în structura de rezistenţă a edificiului european, simultan, în plan politic, economic, juridic şi de securitate. În lipsa soluţiilor, actualii lideri de la Bruxelles sunt obligaţi să cultive speranţa că tensiunile prezente se vor rezolva, cumva, de la sine, dacă ne apucăm să construim viitorul perioadei post-brexit. De aici, cele două consecinţe. Prima, ca să strîngă rîndurile şi să reducă influenţa nemulţumiţilor, pentru că nucleul istoric al UE nu mai este nici pe departe suficient, din slăbiciuni ale periferiei, România şi Bulgaria au fost promovate, peste noapte, la rang de întăriri strategice ale nucleului central!!! A doua, consolidarea decisivă a puterii de la Bruxelles, iar de data aceasta nu mai este vorba doar despre puterea exercitată indirect, pe cale legislativă şi prin politicile europene, ci de cea politică! Elitele de la Bruxelles somează elitele naţionale să facă pasul înapoi şi să treacă greutatea deciziilor mari în ograda Uniunii Europene. Mutarea este înfăţişată ca o pre-condiţie pentru ca Bruxelles-ul să devină capabil să influenţeze decisiv cursul marilor probleme şi crize, care nu mai pot fi tratate prin instrumentele politicii naţionale, nici măcar de ţări ca Franţa şi Germania. Dacă acest lucru se va întîmpla şi el va căpăta o formă codificată în tratatele uniunii, atunci, la Sibiu, în România, se va scrie una dintre paginile de istorie comparabile ca greutate a consecinţelor cu cele de la Roma şi Maastricht. Dacă, prin aceste soluţii, Europa va reuşi să se depărteze de capcana "Pădurii fără rost" pentru a se apropia de paradigma "Codrilor de aramă" şi a "Pădurii de argint", din mitologia românească, atunci, chiar că putem spune că am avut norocul să ne întîlnim cu Istoria, în acest al XXI-lea secol al unor vremi ce se mai raportează la Christos, doar calendaristic.