Funar va candida ca independent la prezidenţiale

A.C.
Politică / 3 august 2014

Preşedintele PRM - aripa Funar, Gheorghe Funar, va candida ca independent la prezidenţiale în toamnă, sloganul electoral al acestuia fiind "România unită, cu români fericiţi!", transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat al PRM - aripa Funar transmis ieri, Gheorghe Funar a decis să candideze ca independent deoarece Justiţia nu s-a pronunţat în legătură cu modificările la Statutul PRM şi noua conducere a partidului aleasă la Congresul Extraordinar de la Alba Iulia, din 27 iulie 2013.

"În ziua de 2 august, în municipiul Cluj-Napoca, în Inima Ardealului, filialele PRM din această provincie istorică şi din municipiul Bucureşti i-au solicitat lui Gheorghe Funar, preşedintele Partidului România Mare, să candideze la alegerile din noiembrie pentru funcţia de preşedinte al României. Domnul Dr. Gheorghe Funar a acceptat această propunere şi s-a angajat să participe la competiţia electorală, dar nu în numele PRM, ci ca candidat independent susţinut de mai multe partide politice şi organizaţii neguvernamentale. S-a ajuns la această situaţie deoarece Justiţia încă nu s-a pronunţat în legătură cu modificările la Statutul PRM şi noua conducere a partidului aleasă la Congresul Extraordinar de la Alba Iulia, din 27 iulie 2013. Dosarul respectiv se află în stare de judecată la Tribunalul Bucureşti", se arată în documentul citat.

Reprezentanţii PRM - aripa Funar au susţinut că alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 "au o importanţă crucială pentru existenţa şi viitorul Poporului Român şi al României".

"Învăţând din lecţiile amare ale Istoriei din ultimii 25 de ani, Poporul Român are şansa să aleagă ca Preşedinte al României pe un candidat independent, un român iubitor de Neam şi Ţară, care să respecte Constituţia şi să oblige Guvernul şi Parlamentul să pună în aplicare ceea de hotărăşte Poporul Român prin referendumuri naţionale, în probleme de Interes Naţional. (...) Sloganul electoral al candidatului independent Dr. Gheorghe Funar este - România unită, cu români fericiţi!", se mai arată în comunicat.

Gheorghe Funar îşi propune să abordeze în campania electorală mai multe teme, printre care "interzicerea vânzării pământului strămoşesc la state străine, la persoane juridice şi persoane fizice străine, până când în toate ţările din UE se legiferează vânzarea terenurilor agricole la străini, creşterea calităţii vieţii prin majorarea salariului minim pe economie la 1.500 de lei/lună, a pensiei minime şi ajutoarelor sociale la 1.000 de lei/lună şi alocaţiei de stat pentru fiecare copil la 500 lei/lună, începând cu anul 2015, Unirea României cu Republica Moldova, după modelul german, până la 1 Decembrie 2018, pe baza voinţei exprimate de către Poporul Român, reducerea cotei unice de impozitare la 10 la sută şi a TVA la 15 la sută, iar la alimentele de bază la 3 la sută, scoaterea în afara legii a UDMR şi interzicerea partidelor politice constituite pe criterii etnice".

În vederea înscrierii la alegerile prezidenţale din noiembrie, PRM - aripa Funar a început campania de strângere a cel puţin 200.000 de semnături care se va desfăşura în cursul lunii august şi în prima jumătate a lunii septembrie.

Gheorghe Funar, fost primar al municipiului Cluj-Napoca timp de trei mandate, a mai candidat la Preşedinţia României în anul 1992 din partea PUNR şi s-a clasat pe locul trei după primul tur de scrutin, cu 10,9%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnul Dr. Gheorghe Funar a acceptat această propunere şi s-a angajat să participe la competiţia electorală, dar nu în numele PRM, ci ca candidat independent susţinut de mai multe partide politice şi organizaţii neguvernamentale..... 

    nu în numele PRM, ci ca candidat independent  

    ca ca NDIDAT INDEPENDENT;P caca candidat! 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb