Începând cu anul 2019, furnizorii de servicii de livrare de colete au obligaţia de a transmite ANCOM atât numărul coletelor manipulate pe teritoriul României, cât şi pe cel al coletelor primite şi expediate în UE şi SEE, precum şi cifra de afaceri generată de aceste servicii. Prevederile se regăsesc în Regulamentul privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete al Comisiei Europene. În data de 20 septembrie Comisia Europeană a adoptat şi un act normativ de punere în aplicare a Regulamentului, stabilind la nivel european formularele de transmitere a acestor date. Conform legislaţiei în vigoare, regulamentele europene sunt obligatorii şi se aplică direct în forma stabilită la nivelul UE, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei noastre.
Furnizorii de servicii poştale autorizaţi în România vor trebui să transmită ANCOM caracteristicile şi descrierea serviciilor de livrare de colete şi termenii şi condiţiile generale pentru serviciile de livrare de colete pe care le furnizează.
Alte informaţii care trebuie transmise vizează numărul coletelor interne procesate precum şi cel al coletelor care intră şi/sau ies de pe teritoriul ţării noastre, cifra de afaceri generată de serviciile de livrare de colete prestate la nivel internaţional, european şi global, numărul şi numele subcontractorilor dacă este cazul, numărul de persoane angajate implicate în livrarea de colete, precum şi o listă de preţuri accesibilă publicului.
Aceste date statistice trebuie raportate ANCOM până la data de 30 iunie a fiecărui an pentru anul anterior, exclusiv prin mijloace electronice, prin intermediul unei aplicaţii informatice disponibile online aici, utilizând semnătura electronică certificată.