FURNIZORII:  "Exporturile şi producţia mai mică a eolienelor au scumpit un pic energia"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 11 iulie 2014

"Exporturile şi producţia mai mică a eolienelor au scumpit un pic energia"

Preţul mediu al energiei electrice tranzacţionate pe piaţa spot PZU în primul semestru a fost de 143,96 de lei/MWh, în creştere cu 3,1% faţă de media primelor şase luni din 2013, potrivit datelor OPCOM.

Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), ne-a declarat: "Creşterea nu este una semnificativă şi poate fi explicată prin majorarea exporturilor de energie faţă de perioada similară din 2013 şi printr-o producţie mai mică în centrale eoliene. Percepţia noastră în piaţă este că cererea de energie a fost relativ stabilă".

Domnia sa susţine că majorarea exporturilor din primul semestru a fost posibilă pentru că ţara noastră a avut preţuri mai mici decât statele vecine, dar şi pentru că Serbia a importat multă energie în mai şi iunie, în urma inundaţiilor devastatoare.

Potrivit OPCOM, pe primele şase luni, preţul mediu al energiei aflate în livrare în baza contractelor PCCB a fost de 172,3 lei/MWh. Energia tranzacţionată în primul semestru pe piaţa PCCB administrată de OPCOM are un preţ mediu de 168,2 lei/MWh, în uşoară scădere faţă de cea aflată în livrare şi contractată anul trecut.

Pentru perioada următoare, preşedintele AFEER prognozează, însă, stabilitate pe piaţă, din punct de vedere al evoluţiei cererii de electricitate şi a preţurilor: "Nu exclud să mai apară mici fluctuaţii în plus sau în minus, în funcţie de oportunităţile de export şi de evoluţia cererii din ţară.

A fost eliminată taxa de cogenerare pentru exporturi, dar nu preconizez că vor fi duse cantităţi mai mari peste graniţă pentru ce s-a câştigat din eliminarea taxei a intrat în buzunarul Transelectrica. Furnizorii se bat să exporte şi licitează tranzitul cu sume mari. Astfel, nu cred că vor creşte semnificativ exporturile. Nu putem preconiza exact ce se va întâmpla după ce România se va integra în piaţa regională de energie, anunţată pentru luna noiembrie. Este posibil să avem o majorare de preţuri pe termen scurt".

Furnizorii estimează stabilitate pe piaţa PCCB a contractelor pe termen lung, despre care spun că nu va prezenta fluctuaţii importante.

În prima jumătate a anului, pe piaţa spot PZU au fost tranzacţionate 10,5 milioane MWh, cu o valoare totală de 349,6 milioane euro. Valoarea energiei aflate în livrare în baza contractelor PCCB a fost de 14,23 milioane euro. Operatorii au tranzacţionat, pe PCCB, în primele şase luni, peste 17 milioane MWh cu livrare în următorii ani.

INS: Consumul economiei a scăzut cu 1,4% în primele cinci luni

Consumul final de energie electrică în economia naţională a fost de 20908,1 milioane Kwh în primele cinci luni, cu 1,4% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2013, potrivit INS. Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 23,8%, iar consumul populaţiei s-a diminuat cu 2,4%.

În perioada analizată, resursele de energie electrică au fost de 26273,6 milioane KWh, în creştere cu 1411,0 milioane KWh (+5,7%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2013. Creşterea resursei de energie electrică s-a datorat în principal creşterii producţiei, cu 1558 milioane KWh (+6,3%), mai notează INS.

Producţia din termocentrale a fost de 11.592,3 milioane KWh, în creştere cu 840,7 milioane KWh (+7,8%). Producţia din hidrocentrale a fost de 7.289,3 milioane KWh în creştere cu 488,5 milioane kWh (+7,2%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 4.738,6 milioane KWh în creştere cu 4,2 milioane kWh, (+0,1%).

Producţia din centralele electrice eoliene în primele cinci luni a fost de 2.062,3 milioane KWh, în scădere cu 102,2 milioane KWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă, a fost de 447,1 milioane KWh, în creştere cu 326,8 milioane KWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2013.

Exportul de energie electrică a fost de 2355,8 milioane KWh în creştere cu 1876,3 milioane KWh.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3.009,7 milioane KWh, în scădere cu 166,7 milioane KWh, respectiv cu 5,2%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb