Fuziunea "Orange" - "Bouygues Telecom" ar putea fi anunţată astăzi

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 martie 2016

Fuziunea "Orange" - "Bouygues Telecom" ar putea fi anunţată astăzi

Operatorii francezi de telefonie "Bouygues" şi "Orange" au programate, astăzi, reuniuni ale Consiliilor de Administraţie, la finalul cărora este posibil să fie anunţat un acord privind preluarea de către "Orange", cel mai mare operator francez de telefonie, a "Bouygues Telecom", numărul trei, au declarat ieri, pentru Reuters, surse din apropierea discuţiilor.

Cele două companii au fixat data de 31 martie drept termen limită ca să ajungă la un acord complex de fuziune, care va implica atât statul francez, unul din acţionarii importanţi ai "Orange", precum şi rivalii "Iliad" şi SFR, cărora ar urma să le fie vândute o parte din activele "Bouygues Telecom", pentru ca fuziunea cu "Orange" să primească aprobările necesare din partea Autorităţii pentru concurenţă, potrivit Agerpres.

"Am lucrat tot weekendul dar au mai rămas de stabilit câteva puncte", a declarat una dintre surse, precizând că părţile nu au ajuns încă la un acord.

Unul din punctele care nu a fost încă soluţionat se referă la participaţiile pe care le vor deţine statul francez şi "Bouygues" în capitalul rezultat în urma fuziunii celor doi operatori. Potrivit cotidianului Les Echos, participaţia statului francez, care în prezent deţine 23% din "Orange", ar urma să rămână la peste 20% şi la noua societate, în timp ce omul de afaceri Martin Bouygues ar urma să deţină 12% din acţiunile noii entităţi.

La începutul lunii ianuarie, "Orange" şi "Bouygues Telecom" au confirmat în mod oficial că poartă discuţii în vederea unei fuziuni. Dacă această operaţiune se va concretiza, numărul jucătorilor de pe piaţa franceză de telecomunicaţii se va reduce de la patru la trei, iar entitatea combinată ar avea o cotă de peste 50% pe segmentul telefoniei mobile. În schimb, noua societate va fi nevoită să vândă o parte din active către rivalii "Free" şi SFR şi, de asemenea, să se angajeze să limiteze consecinţele sociale pentru angajaţii "Bouygues Telecom".

Grupul "Orange", cunoscut anterior sub numele de "France Telecom", este prezent în 209 de ţări, are 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. "Orange" a realizat vânzări de 39 de miliarde de euro anul trecut, când avea 155.000 de angajaţi la nivel mondial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb