G20 cere statelor membre să-şi rezolve disputele comerciale

F.B.
Internaţional / 13 octombrie 2018

G20 cere statelor membre să-şi rezolve disputele comerciale

Tensiunile comerciale din G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente) pot fi rezolvate doar de ţările direct implicate, a afirmat astăzi ministrul argentinian de Finanţe, Nicolas Dujovne, transmite Reuters.

Nicolas Dujovne este anul acesta preşedintele grupului miniştrilor de Finanţe din G20, care s-au întâlnit în Bali, Indonezia, în marja reuniunii anuale a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale.

"Recunoaştem că ne confruntăm cu tensiuni comerciale în rândul membrilor G20 dar instituţia poate doar să furnizeze o platformă de discuţii. Diferenţele care persistă trebuie să fie rezolvate de statele membre care sunt direct implicate în tensiuni", a apreciat Nicolas Dujovne, fără a menţiona direct SUA sau China.

În prima săptămână din iulie, SUA şi China, primele două mari economii ale lumii, au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de 34 miliarde dolari, Beijingul acuzând Washingtonul că a declanşat cel mai mare război comercial din istorie. Ulterior, au fost vizate şi alte produse importate din China.

Tensiunile au afectat pieţele financiare globale şi au sporit temerile că protecţionismul va afecta creşterea economiei mondiale.

Ministrul argentinian de Finanţe a avertizat că avansul economiei globale încetineşte deoarece au apărut factori care pun în pericol expansiunea.

"În privinţa tensiunilor, suntem de acord că un motor important al creşterii economiei îl reprezintă comerţul internaţional. De aceea, trebuie să rezolvăm disputele comerciale care pot afecta negativ încrederea şi pot spori volatilitatea de pe pieţele financiare", a afirmat Nicolas Dujovne.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb