Gabriel Dumitraşcu a contestat, în instanţă, alegerile de la "Electrica"

A.A.
Companii / 19 ianuarie 2018

Gabriel Dumitraşcu

Gabriel Dumitraşcu

Gabriel Dumitraşcu, în calitate de acţionar al Electrica, a dat în judecată compania, solicitând constatarea "nulităţii absolute a hotărârii nr. 2 a adunării generale ordinare a acţionarilor referitoare la alegerea membrilor consiliului de administraţie prin aplicarea votului cumulativ în temeiul art. 132 din Legea 31/1990, având ca directă consecinţă anularea tuturor actelor juridice încheiate de noul Consiliu de Administraţie al Electrica SA", conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Compania a precizat că stadiul procesual al dosarului este Fond, iar Electrica are obligaţia să depună întâmpinarea până la data de 5 februarie 2018. Gabriel Dumitraşcu, fost şef al privatizărilor din Energie, a criticat dur procedura de selecţie a candidaţilor pentru Consiliul de Administraţie al Electrica, în ocazia AGA din octombrie 2017.

Atunci, Electrica a acceptat candidaturile din partea statului la alegerile Consiliului de Administraţie, depuse după opt minute de la termenul limită din convocator, dar a respins alţi doi candidaţi, de asemenea întârziaţi - Alexandru Botez şi Gabriel Dumitraşcu. Compania a justificat că primele candidaturi au fost depuse "în termen rezonabil".

Atunci, domnul Dumitraşcu a sesizat şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb