GABRIELA FIREA: "Domnul prim-ministru m-a admonestat public, e o manieră necolegială de a-şi comunica opinia"

S.A.
Politică / 3 decembrie 2017

Gabriela Firea (Sursa foto: Facebook)

Gabriela Firea (Sursa foto: Facebook)

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, critică modul în care premierul Mihai Tudose a reacţionat în legătură cu organizarea târgului de sărbători în Piaţa Victoriei, considerând că a fost o manieră incorectă şi necolegială. Edilul a adăugat că premierul ar trebui să înţeleagă faptul că trebuie să comunice direct cu colegii săi de partid, nu prin insinuări în presă. Ea a confirmat indirect şi conţinutul unor stenograme apărute în presă conţinând un schimb de replici dur între ea şi premier pe tema târgului de Crăciun, scrie news.ro.

"Am ajuns la situaţia în care să-mi exprim un punct de vedere care poate nu a convenit, după ce domnul prim-ministru a găsit o manieră incorectă, consider eu, şi necolegială, de a mă admonesta public pentru o decizie care a fost luată de instituţiile din subordinea primăriei", a declarat Firea, comentând stenograme dintr-o discuţie de partid din 30 noiembrie apărute ieri în presă.

Primarul Capitalei a continuat, la Antena 3: "Mă aşteptam, dacă avea ceva de comunicat şi o opinie, colegial să-mi dea un telefon sau să solicite o întâlnire. Sper ca din acest moment domnul prim-ministru să înţeleagă faptul că o manieră colegială şi corectă de comunicare cu noi, colegii săi - încă colegii săi - trebuie să fie una directă, nu cu apropouri, insinuări prin presă".

Premierul Mihai Tudose a spus, joi, că decizia primarului Capitalei de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este cea mai inspirată, el motivând că, în primul rând, pietonii nu au pe unde să traverseze şi, în plus, este o decizie care se interpretează, dat fiind faptul că acolo au loc proteste.

Prim-ministrul afirma: "Nu cred că este cea mai inspirată decizie. Spuneţi-mi dumneavoastră, în primul rând, pe unde ajungem acolo? Că nu prea sunt treceri de pietoni. Eu cred că îşi va da seama că nu este cea mai inspirată alegere. Mai mult, se şi interpretează, că se face târg ca să nu mai vină nu ştiu cine...".

În presă au apărut ieri stenogramele unei discuţii care ar fi avut loc în aceeaşi zi între Gabriela Firea şi premierul Mihai Tudose.

"Dumneavoastră sunteti de la Brăila, şi nu de la Craiova, dumneavoastră nu ştiţi ce este statul paralel, deşi nu aţi avut curajul să spuneţi asta în CEx, dumneavoastră numiţi penale două colege, dumneavoastră nu va coborâţi să citiţi scrisoarea preşedinţilor Parlamentului, pe dumneavoastră nu vă îngrijorează situaţia ministrului de Interne care nu v-a sunat şi, deci, subiectul nu există, dumneavoastră aveţi agendă şi program paralele faţă de din ce în ce mai mulţi dintre noi", i-a spus Firea premierului, conform stiripesurse.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, Gabriela Firea i-a reproşat premierului că a uitat când o întreba de ce nu montează o statuie în Piaţa Victoriei pe motiv că s-a săturat de gălăgia din piaţă şi când i-a spus să nu aprobe mitingurile sindicaliştilor în faţa guvernului, pentru că nu se mai poate lucra.

"Succes mâine (1 decembrie, n.r.) la paradă, în tribuna oficială! Nu uitaţi umbrela! Va ploua!", i-a transmis Firea premierului, aluzie la faptul că acesta anunţase că va sta în tribună, alături de preşedintele Iohannis, potrivit stenogramelor publicate de stiripesurse.ro.

Tudose a replicat, potrivit aceleiaşi surse: "V-am sugerat, doamna primar general, să încercaţi să implementaţi soluţia de sistematizare a intersecţiei aşa cum a fost ea trimisă la dumneavoastră de către poliţia rutieră în primăvară. Atât! Soluţie de uşurat traficul. Nu v-am solicitat niciodată să refuzaţi mitinguri. Continui să cred că nu e cea mai fericită idee cu târgul în unul din cele mai aglomerate locuri din Bucureşti".

Gabriela Firea i-a mai reproşat premierului că, dacă avea îngrijorări legate de organizarea târgului din Piaţa Victoriei, ar fi trebuit să o sune, nu să-i transmită "indicaţii preţioase" prin presă.

De asemenea, ea a susţinut că aşa cum preşedintele Klaus Iohannis se află în campanie pentru prezidenţiale, tot aşa şi premierul Tudose este în campanie pentru preluarea PSD.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Psd din ce in ce mai paralel cu poporul. Totul li se cuvine si nimic nu-i prea mult.

    Firea nu stie sa lucreze fara șef de productie si fara text scris. 

    Astept ziua in care o sa va mancati intre voi de vii.

    Psd-ul mai are destui oameni de valoare care pot scoate capul din mocirla in momentul cand se va rupe pisica. 

    1. A infiltrat Securitatea ceaușistă câteva mii de membri. Sigur că mai sunt destui oameni de valoare care pot scoate capul din mocirlă.

      Cum trec de numirile lui Iohannis, cum știm că erau de fapt acoperiți. 

    Ce facui Dna Firea? Esti din Craiova?

    Vorbesti de colegialitate? Pai felul in care ai pus problema arata ca esti din Voluntari si acolo vei ramane, din punct de vedere cultural si cromatic? Sper ca vei plati pentru toata mascarada cu Targul de Craciun. Poate ar trebui sa vedem hotararea Consiliului Local pentru acest eveniment. Pai cheltuim sa cheltuim.....

    Masculul alpha al Psd nu mai apare.... ii luati locul????  

    1. Bucureștenii vorbesc în integralitate limba teleorman. Să nu stricăm imaginea lor și așa șifonată, adică încearcă s-o lași mai moale cu Voluntariul, Teleormanul, Călărașiul. Pe acolo behăiți toți.

    Parca e 13-14 ca si legea lui Iordache.

    Hotarari dupa ureche.

    De bani acestia poate dezinfectezi un spital sau bani nu merg unde trebuie cu comision de 15% cum spunea doamna de la Dna? 

    1. Banii ar trebui livrați direct la ONG-uri. Hotărârile trebuie date după recepționarea lor de la multinaționale.

    Dl. premier joaca la 2 capete,,,,numai vorbeste dar de facut nu prea face nimik.

    admonesta ???cred ca "firea" nu cunoaste sensul cuvantului admonesta...Pr.m..Tudose a avut doar o simpla parere....ca alegerea locului consideran-ul neinspirat...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb