GABRIELA PODAŞCĂ: Propuneri legislative pentru tinerii postinstituţionalizaţi

R.G.
Politică / 4 iunie 2018

Gabriela Podaşcă (sursă foto Facebook)

Gabriela Podaşcă (sursă foto Facebook)

Deputatul Pro România, Gabriela Podaşcă, a depus miercuri, 30 mai 2018, două propuneri legislative pentru sprijinirea tinerilor care urmează să părăsească sistemul de protecţie specială, conform comunicatului de presă remis redacţiei.

Propunerile legislative au ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată şi a Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, prin care tinerii postinstituţionalizaţi vor beneficia de o serie de măsuri integrate.

"Este un pachet care îşi propune să îmbunătăţească cadrul legislativ actual prin identificarea unor soluţii concrete care să faciliteze tranziţia acestor tineri de la îngrijirea instituţională la integrarea în societate. Avem nevoie de politici publice serioase aplicate acestei categorii care să ofere suportul necesar în găsirea unui loc de muncă, la plata chiriei sau pentru continuarea studiilor în sistemul universitar", a declarat Gabriela Podaşcă.

Astfel, modificarea legislativă a Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale propune specificarea clară în textul legii a obligativităţii instituţiilor de învăţământ superior de a acorda, în afara cifrei de şcolarizare aprobate, minimum zece locuri bugetate garantate pentru studii gratuite absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi din sistemul de protecţie specială.

A doua propunere care vizează modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată prevede creşterea perioadei în care li se acordă tinerilor indemnizaţia de părăsire a sistemului de protecţie specială de la o lună la trei luni, tocmai cu scopul facilitării unei tranziţii cât mai uşoare către viaţa independentă.

În plus, iniţiativa legislativă vizează şi introducerea unui articol nou privind asumarea unui rol mai activ al administraţiei publice locale în suportul pe care îl poate oferi acestor tineri, prin identificarea unor soluţii de locuire, inclusiv sprijin financiar pentru plata chiriei, consiliere şi suport pentru găsirea şi menţinerea unui loc de muncă, consiliere în vederea incluziunii sociale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb