GARANŢII BANCARE DE 23 MILIOANE DE DOLARI  Hidroconstrucţia va executa lucrări de construcţii în Iordania, de peste 115 milioane de dolari

A.S.
Ziarul BURSA #Companii / 23 ianuarie 2018

Hidroconstrucţia va executa lucrări de construcţii în Iordania, de peste 115 milioane de dolari

EximBank a emis două scrisori de garanţie bancară în valoare totală de peste 23 de milioane de dolari pentru Hidroconstrucţia, unul dintre cei mai mari constructori cu capital privat românesc, facilităţi care vor permite companiei derularea unui contract în valoare de 115,5 milioane de dolari în Iordania, informează un comunicat de presă al băncii. Cele două scrisori de garanţie - de restituire avans şi de garanţie de bună execuţie, în valoare de 11,53 milioane de dolari fiecare, sunt destinate derulării contractului pe care Hidroconstrucţia l-a adjudecat anul trecut, în urma unei licitaţii internaţionale organizate de Compania Arabă a Potasiului din Regatul Hasemit al Iordaniei.  

În 24 octombrie 2017, Hidroconstrucţia a primit scrisoarea de acceptare din partea companiei iordaniene, privind adjudecarea contractului, în 31 octombrie a fost semnat contractul cu autoritatea contractantă, iar lucrările au debutat în 21.11.2017. Compania românească a primit documentaţia de atribuire pentru licitaţie în ianuarie 2017, în luna aprilie a fost transmisă oferta în valoare de 115.500.000 de dolari, iar în perioada de evaluare a ofertelor, reprezentanţii companiei iordaniene au vizitat în două etape lucrări similare ale antreprenorului român, executate sau în curs de execuţie.

În cadrul proiectului, societatea va efectua lucrări de terasamente speciale, dezvoltate pe o lungime de peste 10 km; lucrări de hidroizolaţii cu geomembrane; lucrări de confecţii metalice (Staţie de pompare, instalări de conducte de diametre mari, legături, by-pass-uri); lucrări necesare aducţiunii a apei (canale deschise protejate); lucrări de supraveghere a comportării în timp a construcţiilor (aparatură de măsură şi control, reţea de monitorizare); lucrări mecanice (pompe de mare putere, branşamente); lucrări electrice (alimentarea staţiei de pompare); lucrări de organizare de şantier (drumuri, spaţii de depozitare materiale, spaţii de cazare, ateliere auto, amenajări cariere). 

Compania Arabă a Potasiului din Iordania a început exploatarea potasiului în situl Safi în 1983, folosind un ansamblu de lacuri artificiale expuse radiaţiei solare ce determină evaporarea apei şi utilizarea materiei solide în vederea extragerii acestui element. Apa este adusă cu ajutorul unei staţii de pompare prin canale de alimentare din Marea Moartă.

Mihăiţă Fundeanu, directorul general al Hidroconstrucţia, a declarat: "Conjunctura economică din ultimii ani - caracterizată în ceea ce ne priveşte prin absenţa proiectelor majore de investiţii în construcţii, atât din partea statului, cât şi din partea companiilor private, ne-a determinat să ne schimbăm strategia de business şi să ne focusăm pe consolidarea prezenţei noastre pe plan internaţional. Eforturile noastre încep iată să dea roade, câştigarea acestui contract în Iordania fiind un prim pas în această direcţie. Sunt ţări şi regiuni pe glob care promovează portofolii generoase de proiecte, marea majoritate investiţii noi, cu finanţare asigurată, iar noi vom continua să participăm şi la alte licitaţii externe ce presupun lucrări complexe şi contăm pe suportul EximBank pentru derularea lor".

Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank, a declarat: "Contractul încheiat de Hidroconstrucţia cu compania iordaniană este unul dintre cele mai importante derulate de o societate românească în Orientul Mijlociu în ultimii ani şi poate deschide drumul altor proiecte implementate de firme româneşti în zonă. Reorientarea companiilor locale către fostele pieţe externe tradiţionale este un demers justificat şi posibil din două raţiuni: pe de o parte, perspectivele de creştere pentru aceste pieţe sunt mult mai mari decât în cazul ţărilor dezvoltate - lucru care oferă oportunităţi sporite, iar, pe de altă parte, există un istoric bun al relaţiilor comerciale cu aceste state, fapt ce poate reprezenta un atu pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale".

Hidroconstrucţia, companie ce îşi are originile în iniţial numita "Direcţia Generală a Hidrocentralei Bicaz" înfiinţată în 1950, este specializată în execuţia lucrărilor hidroenergetice şi hidrotehnice complexe (135 mari baraje, 125 hidrocentrale), fiind cunoscută în special pentru amenajările de la Bicaz, Vidraru, Porţile de Fier I şi II. Compania, privatizată în 1995 şi având ca acţionar majoritar Asociaţia salariaţilor şi managementului, realizează în prezent, după 67 ani de existenţă, o gama largă de lucrări şi în domeniile construcţiilor civile şi industriale, a drumurilor şi podurilor, lucrărilor edilitare şi de îmbunătăţiri funciare, exploatării de balastiere etc. În paralel cu activitatea din ţară, Hidroconstrucţia este activă şi în străinătate derulând în prezent contracte de execuţie lucrări de construcţii montaj în Bulgaria, Belgia, Germania, Irak şi Iordania.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Merita incercat pt ca sunt sigur ca reuseste sa duca proiectul la finalizare.Multi nu cunosc istoria,si lucrarile efectuate de hidro in intreaga lume.Respect pt cei cu initiatva

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb