Hamas a acceptat un armistiţiu de 12 ore cu începere în această dimineaţă, la ora 8 (ora României), a declarat un purtător de cuvânt al mişcării islamiste palestiniene, Sami Abu Zuhri, aflat în oraşul Gaza, informează presa străină.
Anterior, un oficial american care l-a însoţit la Cairo pe secretarul de stat John Kerry afirmase că Israel îşi exprimase acordul. Totuşi, până la această oră, guvernul israelian nu a oferit nicio confirmare oficială a informaţiilor.
Sute de palestinieni au ieşit în stradă încă din primele minute ale armistiţiului. Unii s-au îndreptat către locuinţele lor, să verifice pagubele cauzate de bombardamente şi de lupte, iar alţii către bănci, să-şi retragă bani din conturi şi să-şi facă provizii.
Luptele au continuat ieri noapte, până la orele dimineţii. Cele 19 zile de conflict s-au soldat cu 883 de morţi palestinieni şi 37 de militari israelieni ucişi.
Tot astăzi, vor avea loc în Paris negocieri pentru un armistiţiu pe termen mai lung. Şi-au anunţat prezenţa oficiali din SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Uniunea Europeană, Turcia şi Qatar.
Ieri, Israel a respins propunerile venite din partea comunităţii internaţionale pentru un armistiţiu prelungit.
Şeful diplomaţiei americane, John Kerry s-a aflat până ieri la Cairo, încercând să negocieze încetarea focului. Oficialul a declarat că discuţiile nu produseseră încă propuneri oficiale în acest sens.