Grupul rus Gazprom continuă să livreze mai puţine gaze României, ieri, importurile de gaze ruseşti fiind cu 26,7% mai mici faţă de nominalizările transmise de transportatorul de gaze Transgaz Mediaş, controlat de stat, compania justificând diminuarea volumelor prin disfuncţionalităţi tehnice, potrivit Departamentului pentru Energie.
"Ieri (marţi - n.r.), ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti ne-a transmis un răspuns oficial conform căruia scăderea livrărilor de gaze ruseşti este cauzată de anumite disfuncţionalităţi tehnice, apărute ca urmare a unor acţiuni Gazprom de umplere a depozitelor de gaze pentru pregătirile necesare perioadei de iarnă", a declarat într-un comunicat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Beneficiarii gazelor ruseşti sunt companiile Imex, Conef şi WIEE.
Importul actual de gaze ruseşti este la un nivel nesemnificativ, de circa 0,2 milioane metri cubi pe zi, reprezentând consumul zilnic al unui oraş ca Botoşani sau Satu Mare ori consumul centralei termoelectrice Timişoara, se precizează în comunicatul Departamentului pentru Energie.
Nicolescu afirma, în prima parte a lunii septembrie, că populaţia nu va avea de suferit la iarnă din cauza reducerii volumelor de gaze importate din Rusia.a
Scăderea livrărilor de gaze din Rusia a început în prima parte a lunii septembrie. Iniţial, Gazprom nu a oferit explicaţii pentru diminuarea volumelor.