Grupul rus Gazprom ar vrea să preia o participaţie mai mare de 25% din acţiunile companiei care regrupează activele norvegiene ale grupului energetic austriac OMV, dar este împiedicat de autorităţile norvegiene, a declarat directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, pentru Reuters.
În acest an, OMV a oferit companiei ruse Gazprom o participaţie minoritară (24,9%) la activele sale norvegiene offshore în schimbul unei participaţii minoritare la două blocuri din zăcământul energetic Urengoy din Siberia.
"Am luat o decizie cu privire la activele OMV, este vorba de active de producţie din Marea Nordului. În prezent discutăm despre modul în care putem obţine aprobarea autorităţilor norvegiene", a declarat Alexander Medvedev.
"Va avea loc o întâlnire cu ministerul norvegian, vom vedea de ce limitează participaţia noastră la compania holding la 25%. Nu vrem să ne confruntăm cu o astfel de situaţie. Sperăm că nu va fi o motivaţie politică", a mai spus Alexander Medvedev.
Ca urmare a scăderii preţului la petrolul, OMV şi-a manifestat interesul să facă tranziţia de la activele de producţie mai scumpe din Marea Nordului spre zone de producţie cu costuri mai mici, cum este Rusia. Noul directorul general de la OMV, Rainer Seele, care anul trecut a preluat conducerea celei mai mari companii austriece, a decis să pună un accent mai mare pe Rusia, în ideea de a stabiliza şi, eventual, majora producţia de hidrocarburi a OMV, conform sursei citate.