Gazprom va oferi o cantitate mai mare de gaze la preţuri spot prin Nord Stream II

Ziarul BURSA #Internaţional / 15 octombrie 2015

Gazprom va oferi o cantitate mai mare de gaze la preţuri spot prin Nord Stream II

Grupul rus Gazprom se pregăteşte să ofere Europei o cantitate mai mare de gaze naturale la preţuri spot, ca să se asigure că firmele europene vor sprijini planul său de a extinde un gazoduct care va ocoli Ucraina, au declarat surse din industria energetică, citate de Reuters.

Luna trecută, Gazprom şi cinci companii energetice europene au semnat un acord de principiu pentru dublarea capacităţii gazoductului Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania via Marea Baltică până la 110 miliarde meri cubi pe an, începând din 2019.

În paralel, însă, Gazprom este presat de Uniunea Europeană să-şi modifice sistemul de vânzare de gaze naturale pe baza contractelor pe termen lung legate de preţul petrolului, sistem care potrivit Comisiei Europene duce la creşterea preţurilor percepute consumatorilor, relatează Agerpres.

Potrivit surselor citate de Reuters, cele cinci firme europene (E.ON, BASF, OMV, ENGIE şi Royal Dutch Shell) care au semnat acordul cu Gazprom pentru construirea Nord Stream II au făcut acest lucru în speranţa că grupul rusesc îşi va modifica politica de preţuri. "Există unele acorduri între partenerii europeni şi Gazprom, potrivit cărora o cantitate mai mare de gaze va fi vândută la preţuri spot dacă ei sprijină Nord Stream II. O politică de preţuri mai flexibilă va fi introdusă şi fără condiţia «take-or-pay»", a declarat o sursă din interiorul Gazprom. Potrivit clauzelor contractuale de tip "take-or-pay", clienţii Gazprom sunt obligaţi să plătească pentru o anumită cantitate de gaze naturale, chiar dacă în realitate au achiziţionat o cantitate mai mică.

O a doua sursă din Gazprom a declarat că, dacă firmele europene şi-au manifestat sprijinul pentru Nord Stream II, a fost în principal în "speranţa" că vor primi o cantitate mai mare de gaze la preţuri spot.

Gazprom a testat deja noul mecanism de stabilire a preţurilor luna trecută, când a vândut o cantitate de un miliard de metri cubi de gaze naturale la licitaţie, prima sa licitaţie pentru cumpărătorii europeni. Potrivit surselor, această licitaţie a deschis calea pentru introducerea unui nou model de vânzare a gazelor naturale, mai ales având în vedere că în prezent legarea preţului gazelor naturale de preţul petrolului nu mai este avantajoasă în condiţiile cotaţiilor scăzute la ţiţei.

Preţul fixat în contractele pe termen lung ale Gazprom este în prezent mai mic decât cel de pe piaţa spot din Europa. Prin modificarea termenilor contractelor, Gazprom speră să-şi crească vânzările prin oferirea de gaze al căror preţ este stabilit în aşa fel încât să încurajeze consumul în Europa şi să satisfacă cererile partenerilor europeni ai grupului rus.

În plus, în acest fel Gazprom ar putea să-şi protejeze cota de piaţă din Europa în faţa exportatorilor de gaz natural lichefiat din SUA şi Qatar, care ar putea încerca să-şi consolideze poziţia în Europa.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei însă în contextul crizei din Ucraina Europa vrea să-şi reducă dependenţa de Rusia prin diversificarea surselor de aprovizionare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb