Gazprombank a încheiat o înţelegere cu foştii senatori americani Trent Lott şi John Breaux, prin care aceştia vor conduce activităţi de lobby împotriva sancţiunilor impuse de către Statele Unite Rusiei, în special în domeniul bancar, transmite Ria Novosti.
Gazprombank a fost inclusă pe lista sancţiunilor impuse Rusiei de către SUA în 16 iulie, pe fondul anexării Peninsulei Crimeea de către Moscova şi a conflictului din estul Ucrainei.
Acordul dintre bancă şi cei doi foşti senatori americani prevede ca acţiunile de lobby să se concentreze asupra "legilor şi reglementărilor care vizează băncile, inclusiv sancţiunile aplicate în prezent."
Cei doi foşti senatori au înfiinţat o firmă de lobby, Breaux-Lott Leadership Group, în 2008. Ulterior, compania a fost cumpărată de o alta firmă importantă din domeniu.
Lott este un fost senator republican din Mississippi, el fiind ales în Senatul SUA în 1988. El a deţinut această funcţie până în 2007.
De asemenea, Breaux a fost senator al Partidului Democrat din SUA pentru o perioadă de 18 ani, între 1987 şi 2005. De-a lungul mandatelor sale, a fost membru în diverse Comitete ale Senatului, pe domenii ca transporturile, finanţele sau comerţul.