GE Distributed Power va furniza dezvoltatorului european de proiecte energetice STC SpA un generator cu turbină cu gaz LM6000PF Sprint Ecomagination, ca parte a modernizării sistemului de încălzire urbană din oraşul Oradea.
Termocentrala din Oradea, cu o capacitate de 250 MW instalaţi, funcţionează din 1966 pe bază de gaze naturale, petrol şi lignit. Prin instalarea unităţii GE, cu funcţionare pe bază de gaze naturale, ca parte a unui plan general de modernizare, eficienţa centralei va ajunge la 92% şi nivelul emisiilor se va încadra în cerinţele Comisiei Europene, punând astfel bazele unui sistem de încălzire urbană mai eficient pentru cei 141.000 de locuitori ai oraşului, arată un comunicat remis redacţiei.
"Proiectul centralei din Oradea face parte dintr-o lungă serie de centrale cu ciclu combinat de înaltă eficienţă, parte a programului Ecomagination lansat de GE, pentru care GE şi STC au colaborat în ultimii 13 ani în diferite domenii industriale, de la industria celulozei la produse alimentare şi băuturi, până la industria chimică", a declarat Pietro Marco Stella, preşedintele STC SpA.
Pe lângă avantajele sale pentru mediu, unitatea GE LM6000PF Sprint oferă o mai mare flexibilitate operaţională, având în vedere că sistemul cu pornire rapidă poate atinge nivelul maxim în 10 minute şi poate funcţiona eficient şi cu încărcătură parţială, oferind utilizatorilor o producţie energetică la costuri accesibile. În curând, va fi semnat un contract de servicii pe o perioadă de 15 ani, pentru a optimiza funcţionarea şi costurile operaţionale ale centralei, conform sursei citate. Unitatea LM6000PF Sprint urmează să fie livrată în 2015 şi va fi pusă în funcţiune la finele acestui an.
În prezent, pierderile înregistrate în reţelele de încălzire urbană - cauzate de vârsta înaintată a conductelor de transport - se ridică la aproximativ 26%, cu mult peste rata normală de 7%. Deocamdată Oradea nu dispune de un sistem de monitorizare şi control pentru a evalua în mod regulat schimbările şi pierderile din reţea, mai precizează comunicatul.
Lorraine Bolsinger, preşedinte şi CEO GE Distributed Power, a declarat că peste 1.100 LM6000 unităţi au fost instalate la nivel global. Proiectul din Oradea este primul implementat de GE în România care implică o turbină cu gaz aeroderivativă, însă GE Distributed Power a participat la o serie de alte investiţii precum furnizarea a 6 motoare cu gaz GE Jenbacher de tip 6 către Vest-Energo S.A. pentru o centrală cu ciclu combinat de 20 MW destinată modernizării reţelelor de încălzire urbană din Bucureşti.
1. BALIVERNE SEMIOFICIALE
(mesaj trimis de TUDOR POPESCU în data de 18.02.2015, 09:09)
IATA ALTE FIRME SCUMPE INTRATE PE O PIATA A DILETANTILOR , A ALORA CARE PLATTESC CONSULTANTI PENTRU O STRATEGIE ENERGERTICA , ADICA O STRATEGIE A DEZVOLTARTII UNEI PRODUCTII DE ENERGIE DESTINATA NU SE STIE CAREI ECONOMII ... CA NU EXISTA O STRATEGIE ECONOMICA GENERALA PENTRU VIITORUL ECONOMIC LA ROMANIEI
IN CAZUL ACESTA NU ERA NORMAL PENTRU O MINTE MEDIOCRA SA SE ANALIZEZE AVANTAJELE CARE AU FOST MONITORIZATE IN PRODUCTIA BUCURESTIULUI PRIN TURBINA CU GAZE DE LA CET VEST ??? A SCAZUT FACTURA ODATA CU MONTAQREA LA CET VEST A ACESTEI TURBINE ???