"Generali" şi-a majorat câştigurile

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 noiembrie 2012

"Assicurazioni Generali" SpA, cea mai mare companie de asigurări din Italia, anunţă majorarea profitului său în trimestrul al treilea din 2012, în condiţiile în care, anul trecut, societatea fusese afectată de deprecierea deţinerilor în titluri elene şi companii italiene.

Câştigul net al asigurătorului a ajuns la 291 de milioane de euro (372 de milioane de dolari), de la numai 20 de milioane de euro în perioada iulie - septembrie 2011, când acesta a contabilizat deprecieri de active de 289 de milioane de euro.

Însă, profitul raportat de societate nu s-a ridicat la aşteptările analiştilor: 351,5 milioane de euro.

Mario Greco, cel care a preluat funcţia de director executiv al companiei în luna august, lucrează la un nou business plan concentrat pe majorarea profitului şi consolidarea capitalului. Compania urmăreşte să vândă active non-strategice, inclusiv divizia de asigurări de viaţă din SUA şi divizia de administrare a activelor din Elveţia (BSI Group), conform unor surse apropiate situaţiei, citate de presa străină.

"Suntem încrezători că ne vom realiza ţinta de profit operaţional pe 2012, de peste 4 miliarde euro", a afirmat Mario Greco.

În trimestrul al treilea, câştigul operaţional al companiei a crescut cu 43%, la 948,5 milioane de euro, alimentat de segmentul asigurărilor de viaţă, al cărui profit s-a majorat cu 92%, la 545 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb