Genesis Property a investit 1,5 milioane de euro într-o piscină amplasată în complexul West Gate, au anunţat, ieri, reprezentanţii companiei.
Liviu Tudor, preşedinte şi fondator Genesis Property, consideră că, astăzi, angajaţii caută, la un loc de muncă, şi alte beneficii, pe lângă un pachet salarial atractiv, acesta fiind şi motivul pentru care compania sa a decis să amenajeze o piscină în curtea interioară a unui compelx imobiliar format din spaţii de office, cămine studenţeşti şi o unitate hotelieră.
Conform domniei sale, piscina mai are pistă de alergare şi rollerblade, iar accesul este deschis publicului larg. Tarifele sunt reduse cu 50% pentru angajaţii companiilor din complex şi pentru studenţii cazaţi în căminele de la West Gate.
Piscina, cu pista de alergare şi rollerblade, se adaugă spaţiului verde de 1,5 hectare existent în incinta complexului unde lucrează circa 8.000-9.000 de persoane.
Potrivit proprietarilor, căminele studenţeşti funcţionează în trei clădiri unde sunt, în total, 875 de camere, iar amenajarea hotelului de 4 stele a implicat o investiţie de 500.000 de euro.
Domnul Tudor a mai spus că anul trecut a fost amenajată şi o parcare cu plată destinată angajaţilor chiriaşilor, cu 170 de locuri, printr-o investiţie de 200.000 de euro.
Suprafaţa totală a terenului pe care este amenajat campusul West Gate este de aproximativ 22 de hectare, din care mai sunt disponibile pentru construcţie 12 hectare.
Spaţiile de birouri din campus au o suprafaţă închiriabilă de 75.000 de metri pătraţi, preţul chiriei fiind comparabil cu cele din nordul oraşului, a mai spus Liviu Tudor.
Domnia sa consideră că singurele aspecte fundamentale pentru dezvoltarea spaţilor de birouri sunt reprezentate de proximitatea metroului şi de densitatea populaţiei care locuieşte în apropiere, motiv pentru care anticipează o dezvoltare pe acest segment şi în zonele de est şi sud ale Capitalei, adăugând: "Nu cred că mai sunt anumite zone favorizate, aşa cum a fost cea de nord atâţia ani în trecut. Preţul chiriei nu a suferit fluctuaţii majore, dar cred că va fi o bulă, când se va construi mai mult decât este necesar, şi atunci se vor stopa proiectele pe această nişă".
Preşedintele Genesis Property estimează că în 2020 ar putea începe construcţia pe cele 12 hectare rămase în cadrul West Gate.
Liviu Tudor a mai precizat că firma sa nu are în plan o extindere în afara Bucureştiului, preferând să se concentreze pe piaţa din Capitală, unde este "masa critică de forţă de muncă calificată".
"Este de urmărit cum vor fi ocupate noile spaţii de birouri anunţate - peste 217.000 de metri pătraţi de birouri noi. Consider că este nevoie ca piaţa de birouri să crească organic, cu chiriaşi noi, nu din relocări ale multinaţionalelor. Un lucru este cert - România rămâne, în continuare, extrem de atractivă pentru multinaţionale, iar acestea vor influenţa dezvoltările de spaţii de birouri şi de clădiri noi. De asemenea, vor începe să se uite şi spre oraşele mai mici, însă acolo problema găsirii de forţă de muncă specializată este şi mai mare decât în Capitală", ne declara recent domnul Tudor.
Angajaţii chiriaşilor nu se mai mulţumesc să aibă în apropierea biroului doar restaurant, cafenea şi sală de sport, a subliniat domnia sa.