Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru aderarea la spaţiul Schengen, Mircea Geoană, a declarat, astăzi, că va cere în mod expres Comisiei Europene să publice din timp Raportul MCV pentru a permite luarea unei decizii de intrare etapizată în Schengen.
"Ceea ce eu sper să se întâmple - şi este şi ceea ce vom solicita în mod explicit şi Comisiei Europene - este ca acest calendar al publicării Raportului Comisiei pe MCV pentru România şi Bulgaria să fie făcut suficient de timpuriu astfel încât să permită Consiliului JAI şi Consiliului European să ia eventual o decizie pentru intrarea etapizată, în trepte, pe care premierul francez a evocat-o cu ocazia vizitei sale la Bucureşti în urmă cu câteva luni de zile", a precizat Geoană, conform Mediafax.
El a arătat că ar fi nedrept ca publicarea Raportului Comisiei, care are calendarul său propriu, să se facă undeva în decembrie, după ce deciziile se vor fi consumat.