Geoană s-ar fi dus la Moscova în 2009 cu avionul lui Vântu

F.A.
Ziarul BURSA #Politică #WikiLeaks despre Romania / 28 martie 2011

O telegramă transmisă de Ambasada SUA la Bucureşti în 2009, prezentată de Hotnews şi atribuită WikiLeaks, relatează episodul unor vizite la Moscova ale lui Mircea Geoană, menţionându-se că dezvăluirea "a implicat faptul că Geoană s-a dus la Moscova cu avionul oligarhului Sorin Ovidiu Vântu".

"Un şi mai mare mister este modul cum abordează Geoană Rusia. Geoană l-a criticat public pe Băsescu pentru o poziţie prea dură faţă de Moscova, cu argumentul că Guvernul României trebuie să nu permită ca disputele din politica externă pe anumite subiecte să împiedice un dialog pe alte chestiuni. Deşi Geoană se confruntă cu critici după dezvăluirea a două vizite secrete la Moscova în 2009, campania sa n-a fost afectată de subiect. Călătoria cea mai recent dezvăluită a implicat faptul că Geoană s-a dus la Moscova cu avionul oligarhului Sorin Ovidiu Vântu", se arată într-o telegramă clasificată secretă, transmisă de Ambasada SUA la Bucureşti în 2009. Subiectul telegramei consultate de HotNews.ro este "Alegerile prezidenţiale din România: Candidatul favorit Mircea Geoană - cu mare experienţă în politica externă, dar puţină substanţă".

Potrivit sursei citate, în telegramă se arată că, în calitate de fost ministru de externe, Geoană şi-a dorit în mod constant un dialog cu Rusia, dar că a jucat, de asemenea, un rol important într-o serie de iniţiative aparţinând Statelor Unite în cadrul NATO care au supărat Rusia, inclusiv acordarea statutului de membru NATO pentru ţările Baltice şi presiunea asupra Moscovei pentru a-şi respecta angajamentele luate la Istanbul în ce priveşte retragerea forţelor din Moldova şi Georgia.

"Totuşi, în timp ce preşedintele Băsescu a făcut o prioritate majoră din ajutarea noului guvern din Moldova să reziste presiunii ruseşti, Geoană pare să aibă chiar o abordare mai imparţială şi să considere chestiunea Moldovei deschisă negocierii chiar şi cu Moscova", se mai arată în telegramă.

"Şase zile înainte de runda a două, Geoană pare pe punctul să-l învingă pe Băsescu, dar instabilitatea alegătorilor români este de notorietate, astfel că o gafă a lui Geoană combinată cu un sprint pe ultima sută tipic Băsescu ar putea răsturna situaţia rapid", se arată în telegramă, potrivit sursei citate.

Telegrama citată reprezenta "o primă evaluare a potenţialelor priorităţi de politică externă ale lui Mircea Geoană, candidatul PSD care, pentru moment, e pe punctul să-l învingă pe Traian Băsescu, preşedintele în exerciţiu."

Într-o altă telegramă din 2009, oficialii americani întocmesc profilul candidatului PSD. Subiectul telegramei: "Actualizare privind alegerile din România: Omul care ar putea fi preşedinte - Cine este Mircea Geoană". Telegrama rezumă traseul lui Geoană de la diplomaţie la politică şi stabileşte cu precizie când s-a născut politicianul Geoană. "Când, nouă luni mai târziu, Iliescu a fost învins de candidatul de dreapta Emil Constantinescu, Geoană a schimbat rapid macazul. Într-un fax de felicitare către preşedintele ales Constantinescu în noaptea alegerilor, fax care nu a fost făcut niciodată public, Geoană ar fi descris victoria lui Constantinescu drept un "triumf al democraţiei" şi şi-ar fi exprimat bucuria văzându-l pe Iliescu, "cancerul democraţiei româneşti", dus pentru totdeauna. Se născuse politicianul Geoană".

"Criticii îi reproşează lui Geoană schimbările dese de poziţie, populismul, indecizia şi lipsa de substanţă. El însuşi a admis recent că intrarea sa târzie în politică l-a făcut să se comporte ciudat de multe ori în trecut. Într-un partid unde abilităţile diplomatice erau considerate de mică utilitate, Geoană nu s-a gândit niciodată serios să facă uz de punctele sale tari, ci a încercat să se adapteze la ceea ce el credea că îşi doresc alţii, rezultatul fiind persoana să publică conflictuală de acum. Foştii asociaţi îi critică natura ranchiunoasa (încercând să-i înlăture pe majoritatea rivalilor politici interni), ambiţia excesiva şi lipsa de loialitate. Pentru unii, este un hibrid neplauzibil între mecanica de tip american şi flexibilitatea morală românească", se arată în telegramă.

Într-o altă telegramă, din 2008, oficialii americani citează o caracterizare într-un cuvânt făcută de colegii britanici lui Mircea Geoană: Woobly. În traducere, instabil. Contextul în care apare caracterizarea lui Geoană este o analiză a sistemului judiciar românesc. Oficialii americani se arată îngrijoraţi de faptul că Parlamentul ar putea menţine o serie de modificări nedorite la Codul Penal.

"Parlamentul a trebuit să fie presat public înainte să retragă amendamentele care ar fi afectat în mod serios investigaţiile procurorilor şi care ar fi permis multor parlamentari corupţi să scape de probleme. Chiar şi după criticile exprimate în toamna trecută, este de aşteptat ca deputaţii să încerce să slăbească Codul Penal în următoarele săptămâni. Colegii noştri britanici, de exemplu, au făcut lobby în aceste zile la preşedintele PSD, Mircea Geoană, pe care l-au caracterizat drept "instabil" (cuvânul folosit în telegramă este < wobbly >)"menţionează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb