Finanţatorul american George Soros crede că UE judecă greşit priorităţile sale şi ar trebui să acorde mai multă atenţie Ucrainei, potrivit unui intreviu acordat pentru BBC.
"Mai mult de 40 de milioane de oameni aspiră să devină europeni şi într-adevăr sunt gata să lupte şi să-şi sacrifice viaţa pentru această idee. Iar Europa îi ignoră", a spus Soros. Potrivit acestuia, UE face "o greşeală teribilă şi ar trebui să se trezească înainte de a fi prea târziu".
Această abordare este contrară poziţiei unor state membre ale UE, printre care Germania, care crede că organizaţia trebuie să se concentreze asupra problemelor din Grecia, motivând că Ucraina nu este parte a zonei euro. Miliardarul consideră că, grecii, spre deosebire de ucraineni, nu sunt la fel de hotărâţi în realizarea reformelor radicale, aşa că administraţia de la Kiev merită mai mult sprijin financiar din partea UE decât Atena.
În plus, Soros subliniază că în urma "reformei, monopolul sectorului energetic din Ucraina va fi benefic şi pentru Uniunea Europeană, pentru că ar reduce dependenţa Europei de Gazprom şi capacitatea concernului rus de a influenţa ţările europene".