Germania, împotriva obligaţiunilor comune pentru zona euro

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 30 ianuarie 2017

Germania, împotriva obligaţiunilor comune pentru zona euro

Germania continuă să se împotrivească introducerii obligaţiunilor comune pentru ţările din zona euro, potrivit declaraţiilor făcute, vineri, de un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe de la Berlin, după apariţia unor informaţii potrivit cărora Comisia Europeană analizează ideea lansării unor bonduri comune.

"La nivel general, atitudinea negativă a guvernului federal faţă de eurobonduri nu s-a modificat", a declarat, potrivit Reuters, purtătorul de cuvânt Nadine Kalwey, adăugând că Ministerul german de Finanţe are îndoieli că va exista o cerere suficientă pentru astfel de instrumente financiare, în special în situaţii de criză.

Anterior, cotidianul german Handelsblatt a publicat un articol conform căruia Comisia Europeană şi băncile centrale din zona euro poartă discuţii pe marginea introducerii unor obligaţiuni comune pentru uniunea monetară, denumite "European Safe Bonds" (ESB). Conform publicaţiei, care citează un document intern, Comisia sugerează că noile instrumente de împrumut ar trebui analizate de Consiliul European pentru Risc Sistemic (ESRB).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb