Germania: UE trebuie să adopte o poziţie dură în negocierile pentru Brexit

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2017

Germania: UE trebuie să adopte o poziţie dură în negocierile pentru Brexit

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, este de părere că Uniunea Europeană ar trebui să adopte o poziţie dură în negocierile cu Marea Britanie privind ieşirea acestei ţări din blocul comunitar (Brexit).

Oficialul de la Berlin a afirmat vineri, citat de cotidianul Osnabrucker Zeitung: "Vrem să îi ţinem pe britanici aproape, dar nu există drepturi fără obligaţii".

În opinia sa, principala sarcină în discuţiile pentru Brexit este minimalizarea daunelor pentru ambele părţi. Ministrul german a avertizat că acest lucru va fi dificil din cauza celor doi ani în care vor fi negociate aspecte complicate.

Wolfgang Schaeuble a subliniat că Marea Britanie nu îşi va păstra accesul actual la piaţa unică, dacă nu acceptă regulile asociate cu aceasta.

Schaeuble a avertizat că statele membre UE ar trebui să fie pregătite pentru eventualitatea ca Marea Britanie să încerce să întoarcă unele ţări împotriva altora, însă acestea trebuie să fie unite în negocierile cu Guvernul de la Londra. "Este important să ţinem restul UE împreună", a menţionat ministrul de la Berlin.

Amintim că, săptămâna trecută, premierul britanic Theresa May a notificat în mod oficial UE cu privire la intenţia de Brexit. La 48 de zile după ce a primit această înştiinţare, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că Uniunea Europeană nu va purta în paralel negocieri cu privire la ieşirea Marii Britanii din blocul european şi la relaţia viitoare. Acesta a precizat că retragerea Regatului Unit din UE va avea loc înaintea oricărei noi relaţii, însă a subliniat că UE nu va pedepsi Londra în negocieri.

Tusk a mai afirmat că negocierile pentru Brexit vor fi dificile, iar uneori conflictuale, lucru "care nu poate fi evitat".

Pe de altă parte, Tusk a spus că "niciuna dintre părţile care negociază ieşirea Marii Britanii din UE nu este interesată să folosească problemele de securitate pe post de monedă de schimb". Afirmaţia a fost făcută după ce Londra a ameninţat cu o colaborare mai slabă în acest domeniu, în cazul în care nu va ajunge la un acord cu UE.

"Nimeni nu este interesat să folosească securitatea ca monedă de schimb", a spus Tusk, adăugând că nu consideră drept o ameninţare declaraţiile unor oficiali britanici care pun în discuţie cooperarea în domeniul securităţii.

"Trebuie să fie o neînţelegere", a apreciat Tusk, subliniind: "Partenerii noştri sunt decenţi şi înţelepţi".

Tusk a mai anunţat că se va întâlni cu premierul britanic Theresa May la Londra, înainte de summitul care va da startul negocierilor, programat la Bruxelles, în 29 aprilie.

Tusk le-a propus vineri, celorlalte 27 de state membre UE, orientări cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniune.

Conform proiectului ce cuprinde liniile directoare pentru viitoarele negocieri, obţinut de Associated Press, Bruxelles-ul şi Londra trebuie să soluţioneze mai întâi dezacordul dintre Marea Britanie şi UE, iar "o înţelegere de ansamblu asupra cadrului viitoarei relaţii poate fi identificat într-o a doua fază a negocierilor".

Liniile directoare indică, de asemenea, că problema cetăţenilor care trăiesc în celelte ţări UE este o prioritate şi îndeamnă la "soluţii flexibile şi ingenioase" în problema frontierei terestre dintre Regatul Unit şi Irlanda.

Boris Johnson: "Partenerii Regatului Unit dau dovadă de "multă bunăvoinţă"

Partenerii Regatului Unit dau dovadă de "multă bunăvoinţă" după ce Londra a declanşat Brexitul, a apreciat, vineri, ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, adăugând că Londra a primit numeroase reacţii bune de la partenerii săi după declanşarea procedurii de ieşire din UE.

"Avansăm cu adevărat acum", a apreciat Johnson, menţionând: "Există multă bunăvoinţă, voinţă de a realiza ceea ce premierul Theresa May a spus că vrea să realizeze".

UE, dispusă la negocieri comerciale înainte de Brexit

Uniunea Europeană este dispusă să negocieze cu Marea Britanie un acord comercial înainte ca cele două părţi să stabilească termenii finali ai Brexitului, potrivit recomandărilor distribuite vineri statelor membre.

În cadrul unei abordări etapizate, Marea Britanie trebuie să arate "progrese suficiente" pentru acordul de separare, în prima fază a negocierilor, iar statele UE vor putea să accepte lansarea negocierilor comerciale în a doua fază.

Aceste concesii făcute premierului britanic Theresa May la două zile după ce aceasta a declanşat procesul oficial de negociere pe parcursul a doi ani a retragerii din UE sunt însoţite de elemente care ar putea fi considerate de May mai puţin atrăgătoare, conform News.ro.

Recomandările includ insistenţa ca în timpul perioadei de tranziţie care va urma, probabil, după ieşirea din UE a Marii Britanii, în 2019, şi înainte de finalizarea acordului comercial, Regatul Unit să accepte reglementările UE, inclusiv contribuţiile la buget şi supravegherea judiciară, care sunt principalele motive pentru care britanicii au votat pentru Brexit în iunie anul trecut.

Dacă Marea Britanie va rămâne parte a pieţei unice o perioadă după Brexit, va trebui să respecte cele patru libertăţi fundamentale, ceea ce ar însemna acceptarea imigranţilor de pe continent.

Potrivit proiectului, drepturile obţinute înainte de intrarea în vigoare a Brexitului trebuie să fie menţinute.

Proiectul de recomandări ar putea fi revizuit într-o anumită măsură în următoarea lună, înainte să fie adoptat la summitul din 29 aprilie.

Germania avertizează Marea Britanie să nu adopte o politică de dumping comercial

Guvernul cancelarului german Angela Merkel va insista ca Marea Britanie să nu adopte o politică de dumping în acordul comercial care va fi încheiat în timpul negocierilor pentru Brexit, a declarat ministrul adjunct al Economiei, Matthias Machnig, transmite Bloomberg.

Îngrijorarea este că premierul britanic Theresa May ar putea opta să reactiveze ameninţarea de a transforma Marea Britanie într-un Singapore al Vestului, cu taxe scăzute, ca mijloc de a obţine comcesii comerciale şi un acord fără taxe vamale.

Dar orice viitor acord comercial între Uniunea Europeană şi Marea Britanie va fi posibil doar dacă va fi însoţit de angajamentul guvernului May de evitare a concurenţei dăunătoare prin taxe şi reglementări, a spus Machnig într-un interviu la Bloomberg Television, potrivit News.ro.

"Nu dorim să ridicăm bariere comerciale, avem nevoie de acorduri echitabile", a arătat oficialul german.

Acest avertisment arată că Merkel este fermă că unele lucruri nu sunt discutabile.

În ianuarie, ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble a declarat la Davos că nu va fi tolerată o cursă de reducere a taxelor pentru companii.

Comentariile lui Machnig arată că poziţia Germaniei rămâne precaută, la o zi după ce May a trimis o scrisoare preşedintelui UE, Donald Tusk, care a marcat debutul celor doi ani de negocieri pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"Putem încheia un acord comercial echitabil, avantajos pentru ambele părţi, dacă vor exista condiţii rezonabile în domeniul fiscalităţii, reglementărilor şi alte asemenea. O întrecere de reducere a taxelor şi reglementărilor ar face relaţiile comerciale foarte dificile", a mai spus Machnig.

În scrisoarea lui May nu există nimic care să sugereze că este interesată să meargă pe acest drum. Ea a afirmat însă în ianuarie, într-un discurs de referinţă, că nu se teme să îşi supere foştii parteneri din UE pentru a-şi susţine cauza.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Germania a aplicat legea in cazul Greciei?

    Divort dar sa ascundem bani de fisc, taxe prin offshore. 

    Daca nu pedepsesc Uk atunci UE se destrama.

    Ue cu cutie de viteza iar nu merge. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb