Germanii devin mai bogaţi în timp ce Europa de Sud rămâne în urmă

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 iunie 2016

Decalajul dintre bogaţi şi săraci în zona euro s-a adâncit, în condiţiile în care creşterea preţurilor la proprietăţile imobiliare i-a ajutat pe germani să devină mai bogaţi în timp ce ţările din sudul Europei rămân în urmă, arată rezultatele unui studiu, informează Reuters, citat de Agerpres.

Deşi decalajul dintre ţările nordice, precum Olanda, şi cele din sud, precum Portugalia, este o caracteristică mai veche a zonei euro, studiul realizat de o subsidiară a managerului de fonduri german Flossbach von Storch arată că acest decalaj s-a adâncit. Pe baza unui coş care include proprietăţi, acţiuni, obiecte de artă şi vinuri scumpe, studiul a ajuns la concluzia că avuţia în Germania şi Austria a crescut cu peste 7% la finele lui 2015 comparativ cu sfârşitul anului 2014. Este vorba de un ritm de creştere aproape dublu comparativ cu ritmul de creştere înregistrat în Italia şi Spania în timp ce averea grecilor a scăzut cu peste 4%.

Principalul factor care a influenţat rezultatele acestui studiu îl reprezintă preţurile proprietăţilor imobiliare, care în Germania au înregistrat o creştere de peste 6%. În schimb, în ţările din sud preţurile scăzute la proprietăţile imobiliare au afectat băncile din zonă, care păstrează case şi proprietăţi sub formă de garanţii pentru credite.

"Până în 2006 când s-a spart bula speculativă din sectorul imobiliar, ţările din sud înregistrau creşteri mari. În prezent, sunt într-o situaţie similară Japoniei", a declarat Thomas Mayer, directorul institutului de cercetare care a realizat studiul. Japonia se confruntă de mai mulţi ani cu o economie care stagnează şi cu datorie guvernamentală în creştere iar unii economişti se tem că o soartă similară ar putea înregistra şi unele ţări din Europa. "Ţările din nord nu au avut o inflaţie atât de puternică şi au ieşit într-o situaţie mai bună", a precizat Thomas Mayer.

Banca Centrală Europeană recunoaşte şi ea că există o astfel de tendinţă, adăugând că decalajul dintre ţările bogate şi cele sărace din zona euro se agravează în loc să se reducă, aşa cum se preconiza iniţial când a fost creată moneda unică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb