GfK: ING Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania şi BRD, în topul băncilor cu cea mai bună reputaţie

F. A.
Bănci-Asigurări / 2 decembrie 2013

ING Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania şi BRD Societe Generale se află în topul băncilor cu cea mai bună reputaţie din ţară, conform unui studiu GfK, realizat cu ajutorul Reputation Management Model (RepMan) şi transmis redacţiei printr-un comunicat.

Aproximativ 60% din populaţia urbană bancarizată au conturi la ING Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania şi BRD Societe Generale, se arată în studiul citat.

În opinia cetăţenilor români, banca cu cea mai bună reputaţie trebuie să fie orientată către oameni, foarte preocupată de satisfacţia clienţilor şi condusă de principii precum onestitatea, transparenţa, etica şi responsabilitatea.

Orientarea către oameni se referă la faptul că o instituţie financiar-bancară gestionează corect interesele tuturor părţilor implicate, de la angajaţi până la clienţii băncii, potrivit GfK. Această caracteristică este întărită şi de aşteptarea românilor ca o bancă să urmărească satisfacţia clienţilor şi construirea unor relaţii de încredere, nu doar propriile interese comerciale, mai susţine studiul. Principii de guvernanţă ca onestitate, transparenţă, etică, responsabilitate sunt şi ele pe lista de caracteristici dorite de români de la o bancă bine cotată ca reputaţie.

Scorul de reputaţie se construieşte pe 7 piloni: familiaritate, managementul calităţii, calitatea produselor şi a serviciilor, performanţa financiară, calitatea de bun angajator, responsabilitate socială şi ataşament emoţional.

Simona Dan, Business Strategy Advisor GfK România, a declarat: "Spre deosebire de alte industrii unde scorurile de reputaţie sunt mai polarizate, cea financiar-bancară are particularitatea unor indicatori foarte apropiaţi ca valoare. Oportunitatea pentru jucătorii din banking este de ieşire din pluton prin consolidarea reputaţiei, cu atât mai mult cu cât aceasta are impact direct în performanţa financiară a companiei".

Studiul de măsurare a reputaţiei în sistemul bancar a fost realizat online, în luna octombrie 2013, pe un eşantion de utilizatori de internet reprezentativ urban.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb