Democrat-liberalul arădean Gheorghe Falcă a fost preferat de cei peste 14.000 de membri ai PDL din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, respectiv 50,80% dintre alegători, care au participat, ieri, la desemnarea candidatului din partea acestui partid pentru alegerile prezidenţiale, potrivit Mediafax.
În Regiunea de Vest, care cuprinde judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, au votat peste 14.000 de membri de partid, pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale.
În urma votului pe întreaga regiune, prezenţa la vot a fost de 67,53%, Gheorghe Falcă obţinând un număr de 7.218 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cătălin Predoiu a obţinut 6.988 voturi.
Deşi în judeţele Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, preferat a fost Cătălin Predoiu, Gheorghe Falcă a fost declarat învingător cu voturile obţinute în judeţul Arad. Astfel, în Arad prezenţa la vot a fost de 47,42%, iar Gheorghe Falcă a obţinut 3.519 voturi, adică 88,22%, în timp ce Cătălin Predoiu a fost votat de doar 470 de colegi, adică 11,78%.
În judeţul Caraş- Severin, s-au prezentat la vot 71,46% dintre membrii organizaţiei, 960 dintre aceştia (60%) preferându-l pe Cătălin Predoiu. Alţi 640 l-au votat pe Gheorghe Falcă (40%).
În judeţul Hunedoara, prezenţa la vot a fost de 57,63%. 707 voturi (50,07%) a obţinut Cătălin Predoiu, iar 705 voturi a obţinut Gheorghe Falcă (49,93%). În judeţul Timiş, prezenţa a fost de 90,73%. Cătălin Predoiu a obţinut 4.851 de voturi (67,31%), iar Gheorghe Falcă a primit 2.354 de voturi (32,66%).