Gheorghe Nichita, arestat preventiv iar şeful UTI Tiberiu Urdăreanu, în arest la domiciliu

I.D.
Anticorupţie / 31 octombrie 2015

Gheorghe Nichita, arestat preventiv iar şeful UTI Tiberiu Urdăreanu, în arest la domiciliu

Tribunalul Bucureşti a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului suspendat al municipiul Iaşi, Gheorghe Nichita, acuzat de luare de mită.

În acelaşi dosar, instanţa a dispus ca omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu să fie plasat în arest la domiciliu.

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât Gheorghe Nichita va fi dus în Arestul Poliţiei Capitalei.

Procurorii DNA au renunţat să mai ceară arestarea preventivă a lui Tiberiu Urdăreanu, patronul grupului de firme UTI, şi au solicitat tribunalului arestarea la domiciliu, după ce acesta şi-a recunoscut vinovăţia.

În dosar, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pe cauţiune faţă de Iulius Gabriel Mardarasevici, director SC Information Business Consulting SRL (IBC), şi control judiciar faţă de Mihail Tănăsescu, vicepreşedinte al grupului de firme UTI.

Şi Iulius Mardarasevici şi-a recunoscut vinovăţia în faţa procurorilor.

Potrivit DNA, în august 2013, în contextul implementării proiectului "Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi", care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, finanţat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar, a pretins şi primit de la ceilalţi inculpaţi mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI - IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii.

Anchetatorii arată că, începând cu luna august 2013, Mardarasevici i-a remis lui Nichita următoarele foloase materiale: bani; reduceri de 30-40% din preţurile unor locuri de cazare la Hotel Marriot Bucureşti, în perioada 2013-2015, în baza rezervărilor efectuate de SC IBC SRL (aproximativ 15.100 lei); plata în cursul anului 2014 a serviciilor de cazare la o vizită în China, de care au beneficiat Nichita, alţi angajaţi ai primăriei, precum şi oameni de afaceri; beneficii constând în achiziţionarea unor echipamente electronice în perioada ianuarie - februarie 2014 pentru Nichita, în valoare de 20.000 lei.

De asemenea, în cursul anului 2013, Tiberiu Urdăreanu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al UTI Grup, la solicitarea lui Nichita, a acceptat să-i remită primarului, prin intermediul firmei IBC, 10% din valoarea contractului, adică suma de 6,9 milioane lei. Aceasta urma a fi dată în raport cu cota de participare a asociaţilor UTI şi IBC la contract, adică 80% reprezenta "contribuţia" UTI, iar 20% reprezenta "contribuţia" IBC la banii colectaţi cu titlu de mită pentru Nichita.

Înţelegerea iniţială a fost efectuată între Nichita, Mardarasevici (pentru IBC) şi Urdăreanu (pentru UTI), aceştia din urmă efectuând, cu sprijinul lui Mihail Tănăsescu, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor ce urmau a fi daţi cu titlu de mită.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb