GHEORGHE PIPEREA: "Prevăd că Programul Prima Casă va dispărea anul acesta"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări #Imobiliare / 30 ianuarie 2017

"Prevăd că Programul Prima Casă va dispărea anul acesta"

Ministerul Finanţelor vrea să scadă cu 15% plafonul pentru Prima Casă

Valoarea totală a garanţiilor plătite până acum pe acest program se ridică la peste 44 milioane lei

Programul Prima Casă nu intră sub efectul Legii dării în plată

Este posibil ca, în acest an, să dispară Programul Prima Casă, ne-a spus, într-un interviu, avocatul Gheorghe Piperea.

Domnia sa ne-a menţionat: "Eu prevăd că Prima Casă va dispărea anul acesta. Sper să se ţină de cuvânt PSD, ce doreşte un altfel de program, care va fi cu adevărat un program social, pentru oameni, nu unul de ajutor de stat pentru bănci şi pentru dezvoltatorii imobiliari".

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să scadă cu aproape 15% plafonul garanţiilor pentru Programul Prima Casă aferent anului în curs, potrivit unui proiect de act normativ publicat, vineri, pe site-ul MFP.

Acesta arată că, pentru acest an, este propusă alocarea unui plafon al garanţiilor de 2,5 miliarde lei, de la 2,94 miliarde lei - nivelul plafonului total aferent anului trecut.

În opinia avocatului Piperea, problema cu Programul Prima Casă este faptul că dobânzile şi inflaţia vor creşte. Gheorghe Piperea ne-a explicat: "La o inflaţie de 2%, putem să ne aşteptăm la un ROBOR care să se ducă la 5%, posibil chiar 7%, până în toamnă. Acum, creditul Prima Casă este compus dintr-o marjă de 2,5% şi dintr-un ROBOR care, la şase luni, este în jur de 0,8%. Dacă ROBOR se va duce la 3%, nu la 7%, practic, costul cu dobânda se va dubla.

Acest lucru va face ca default- urile, care sunt relativ rare acum, pe acest program, să se înmulţească. În acelaşi timp, eşecul de plată la scadenţă înseamnă trei consecinţe foarte grave - statul român va plăti jumătate din garanţie, apoi statul va executa silit acea casă în favoarea băncii, după care statul se subrogă în drepturile băncii şi îl urmăreşte pe debitor pentru tot ceea ce a rămas de plată, pentru că nu se şterge datoria odată cu executarea. Nu doar că îl urmăreşte, dar îl penalizează cu până la 18% pe an - nivelul penalităţilor practicate de ANAF. Acel om devine un contribuabil".

Avocatul Gheorghe Piperea consideră că decizia de a elimina Programul Prima Casă de sub efectul Legii dării în plată se va dovedi a fi fost catastrofală, întrucât "va duce la probleme sociale foarte grave, iar aceste credite se vor transforma în cazuri sociale".

Domnia sa ne-a precizat: "Debitorii nu se vor califica să dea direct în plată, dar, în baza motivării CCR pe Legea dării în plată, şi cei cu credite prin Programul Prima Casă vor putea apela la această lege, pentru reechilibrarea contractului sau pentru încetarea efectelor lui, ceea ce înseamnă ştergerea datoriei şi executarea imobilului, în baza Codului Civil".

De la lansarea acestul program guvernamental - în anul 2009 - şi până la finele lunii noiembrie 2016, au fost acordate 203.783 garanţii, în valoare totală de 17,5 miliarde lei, potrivit documentului postat pe site-ul MFP. De la începutul anului trecut până la finele lunii noiembrie, au fost acordate 32.747 garanţii, în valoare totală de 3,1 miliarde lei.

Proiectul de act normativ specifică: "Până în prezent, în cadrul Programului au fost înregistrate 767 cereri de plată, din care, până la data de 29.12.2016, au fost plătite 521, iar valoarea totală a garanţiilor plătite este de 44.077.264,79 lei. Un număr de 130 de cereri de executare, în valoare totală de 540.281,65 lei şi 2.151.748,80 euro au fost respinse la plată. Din garanţiile executate, un număr de 14 garanţii, în valoare totală de 1.098.768,98 lei, au fost repuse în vigoare, iar diferenţa până la 781 cereri de executare a garanţiilor înregistrate este reprezentată de cereri retrase de la plată, garanţiile aferente fiind încă în vigoare, şi de cererile în analiză, pentru care nu s-au emis încă decizii de plată/respingere, acestea având termene de finalizare în 2017".

Iniţiativa legislativă a fost emisă în vederea modificării şi completării Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a Programului Prima Casă.

Opinia Cititorului ( 37 )

  1. Mda, asa au "prevazut" el, Voivozeanu, Teodorescu si restul si in 2015 si in 2016. La fiecare inceput de an "prevad" asa ceva, nu e nicio noutate. Anul trecut in februarie Voivozeanu vorbea cu "surse din interior" ca gata, nu mai continua si uita ca a continuat. Sa vii sa anulezi o strategie aprobata de Guvern pe 5 ani de pe o zi pe alta e cam greu, asta nu inteleg Piperea&Co. Tine de mediu de afaceri si credibilitatea investitiilor, dar ce sa stie un om care anul trecut pe 23 februarie alarma lumea ca Sorin Bota de la PSD a spus la RRA ca nu va vota DIP cand ala saracul nici gand de asa ceva, lucru confirmat de emisiunea radio pusa pe siteul SRR inainte ca Piperea sa lanseze "zvonul"....Ce sa te astepti de la unii care tot anul trecut, spuneau care indemnau oamenii sa isi retraga banii masiv din banci ca in 5-6 pica tot sistemul bancar:)))

    Cat despre marea sa analiza, te apuca rasul de te tavalesti pe jos. Nici la Mr. Bean nu razi asa cu pofta: 

    In primul rand marja bancii e de 2%. Nu de 2,5% asa cum spunea acest far clauzitor al omenirii. Deci, face "analiza"programului un individ care nici macar nu stie bine cu ce se "mananca" acesta:))) 

    'In 2013- 2014 la o inflatie de 1,4% ROBOR era pe undeva pe la un 2,5%.Deci, la 2%inflatie nu ajunge nicidecum pe la 5-7%, asa cum graieste Oracolul din Singureni. :))) 

    La faza cu dobanzile ANAF, nu ma bag. El stie mai bine cum e cu dobanzile la datoriile catre ANAF, el avand vreo 23,000lei certi, neti si exigibili:))) 

    La plafon Piperea iar minte(wow, ce surprinzator)! MFP nu a scazut plafonul fata de anul trecut. Anul trecut plafonul alocat initial a fost de 1,6 miliarde. Restul au fost suplimentari care oare din ce cauza s-au alocat? Aoleu, pai din cauza lui Piperea si Zamfir care au blocat cu porcariile lor creditarea! Din cauza panicii create de ei s-au batut tinerii pe fondurile PC si din cauza asta s-au facut vreo 4 suplimentari. Plafonul pe anul asta e chiar ok si probabil, daca va fi nevoie, va fi suplimentat, ca doar n-o sa fie lasati tinerii cu dosarele blocate in banci si cu avansurile din ante-contracte pierdute pentru ca asa vor Piperea, Mustaciosul sau Iliuta:)))) 

    Partea care il deranjeaza pe Piperea e ca urmatoarea generatie de debitori "TFL" (tinerii frumosi si liberi) asa cum ii mistocareste el, isi cam plateste ratele, in proportie de 90% si nu prea il vad pe marele colos al dreptului ca pe un erou, dimpotriva chiar. Plus ca la imprumuturile astea, 760 de npl la 203.000 e cam putina painica de mancat. Si mai il inghiontesc sa injure programul si vreo cativa "baieti"care au "investit" in imobiliare ca sa dea cu chirie. E unul cu carare pe mijloc de prin Targu Mures, altul cu ochelari de prin Dristor, sectorul 3, altul cu inceput de cheliuta prin Herastru, sectorul 1, ii stie Piperea foooooaaaaarte bine;)  

    Oricum, la mai mare, textele maestrului sunt niste delicii, e un pamfletar desarvasit.

    1. Doamne fereste sa creasca inflatia (ceea ce e greu de crezut ca nu se va intampla), Doamne fereste sa creasca ROBOR (ceea ce aproape sigur ca se va intampla), Doamne fereste sa creasca defaultul pe Prima Casa (ceea ce nu este deloc exclus), pentru ca atunci va fi vai si amar de cei "ajutati" de stat cu acest program, cand or ramane pe mana ANAFului!! Va fi mai rau cala CHF!!

      Nu inteleg de ce il bagati in seama pe individul asta de piperea....de ce prima casa e rea rea dar CHF-isti lacomi, prosti, nestiutori sau de-a deptul imbeci_i sunt angelici? Pentru ca din prima casa dedicata oamenilor normali la cap, nu mai este nevoie de serviciile urecheate ale avocatului minune? fara prima casa, visul lui Piperea, fanii si fanaticii lui iar ar lua credite de 54464646 in monede de care nu au auzit si apoi ar jeli la BNR cu "pandantive" din bebelusi legate la gat zbierand bezmetici ca banca e de vina ca economia nu sta pe loc dupa ei si creste cursul...Piperea stie ca prin Programul Prima Casa e platit in moneda Botswanei ca sa aibe ce manca...si e trimis din toata inima la plimbare in Orasul celebru din Croatia, în cantonul Istria. O __dreanta de om

      Bai Pipielea. Daca ROBOR e asa criminal si periculos de ce inveti ba lumea sa converteasca in lei? Ca sa ii nenorocesti si mai rau sa iti bage tie si femeii tale de langa Sibiel banet in tescherea?

      Robor e rau oameni buni, asa spune Pipielea aprodul, deci stati potoliti cu conversia ca mai rau va nenorociti !  

    Toti stiu ca anul trecut s-a crescut f. mult plafonul Prima Casa, deci ai de unde scadea.

    De unde a ajuns la ROBOR 5-7% nu stiu, nici cei mai negativisti analisti nu au zis-o. 

    Adica creste ROBOR de 10 ori. 

    Diversiuni populiste, si procese sa iasa. 

    Mai lasa-ne tataie.

    Ar face bine sa se sisteze imediat acest furt pe fata numit ''prima coasa''.

    1. Desigur, laolalta cu toata pomenile electorale date unor anumite categorii de creditaci. Vreti piata libera? Atunci piata libera taica, pe sistem american, ca-n Utah si Iowa, you win some, you lose some.

      Falimentul persoanelor fizice, predarea cheilor, neperformante cat cuprinde, falimente bancare, capitalism adevarat.

      Gata!S-a terminat cu pomana pentru bancheri din partea statului.Urmeaza falimentele bancare.Pentru bancheri ,sunt joburi libere la Rebu:)

      S-a terminat peste inca 5 ani sau cum? :))) Cat despre joburile la REBU ii trimitem la tine Pavel Lucian Vasile sa le pui o pila ca tu deja esti colaborator, inca nu esti bun de angajat dar mai stii si tu niste oameni.

      P.S. vezi ca zis Seghedin ca daca nu iti platesti restantele la camera de camin faci Pastele in strada. Eu zic sa ii raspunzi la telefon si sa va intelegeti ca e groasa treaba.  

      Cu peste 100000 de tinerei infierbantati in strada impotriva guvernului tu crezi ca face cineva prostia sa sisteze prima casa sau prima chirie?

      Pavel cu zacuscă, cămin, mustață și restul de 3 cuvinte pe care le mai folosești n-au treabă cu mesajul de la 3.3.

      De fapt, tu n-a nicio treaba in general, pensionar de la 40 de ani. :)))) 

    Iar vorbește Piperea despre lucruri la care nu se pricepe.... auzi d-ta, robor, inflație, și aruncă apoi niște cifre prostești. Își demonstrează incompetența.

     

    Pentru noi, ceilalți, care studiem ceva mai mult ca el, iată niște cifre: 

    - 2012, inflație 4.95%, ROBOR la început de 2013 5-6% 

    - 2013. inflație 1.6%, ROBOR la început de 2014 3-4% 

    - 2014, inflație 0.9%, ROBOR la început de 2015 2-3% 

     

    Ce observăm? ROBOR este 1-2% peste rata inflației. Ce ne spune Piperea? Că la o rată a inflației de 2%, ROBOR va sări la 7%. 

    "La o inflaţie de 2%, putem să ne aşteptăm la un ROBOR care să se ducă la 5%, posibil chiar 7%" 

    1. Tu studiezi doar scripturile de la comunicarea bancilor.

      Dacă te referi la documente publice ce conțin date economice, da, le citesc. Mai pune și tu mâna, burta și creierul pe o carte cu rațiune. Dacă nu îți folosești creierul, îl pierzi ... deși nu sunt sigur că l-ai avut în cantitate suficientă.

      N-are voie prin fisa postului. Daca se abate de la scriptul de postac il arde Necula cu penalizari la salar! Sunt vai de ei saracii, demni de toata mila !

      Mai e o chestie pe care aceasta Mafalda mincinoasa o uita. Romania inca are nevoie de lichiditate ieftina, asa ca BNR va mai trage ceva timp ca dobanzile sa ramana la un nivel cat mai scazut.

      Comparatia se face cu anul de gratie 2007 care il consideram momentul To (zero). Poate cu 5 ani inainte-zi.

      Sub nicio formă nu se face comparația cu anul 2007. Știi de ce? Pentru că atunci nu eram intrați pe deplin în UE. Riscul de faliment suveran al României era incomparabil mai mare decât cel de azi. Manipulatorul este cel care te minte comparând riscul suveran care stă în spatele ROBOR cu cel al României pre-aderare EU.

      Nu știu la ce 5 ani de referi. 2017 - 5 nu face 2012? De când am început eu să dau date? Nu din 2012? Habar nu am despre ce vorbești. 

      Care 2007 sefulica? Pai, in 2007 au facut avere Hadarean, Stanescu, Neidoni, Szanto si toti astia care va sponsorizeaza pe voi GCCC sa stropiti cu minciuni si otravuri. Fara 2007 voi nu existati la ora actuala !

      2007-5 ani ma refeream. Exista Robor, e bine sa ii vedem evolutia.

    Sa-l anunte cineva pe dl. avocat ca, in prezent, marja bancilor in cadrul programului Prima Casa este de 2% (2,5% era in trecut)...

    Acum vreo 3 ani cum mergeai pe Oltenitei inspre Popesti-Leordeni, parca intrai intr-un film cu apocalipsa nucleara. Hectare intregi de buruieni si bozii, vara iarba din aia parjolita de soare si ingalbenita, gunoaie, ca deh, toti aruncau ce vroiau acolo.

    Acum acolo sunt cele mai civilizate strazi, blocuri noi, plin de tineret, de copii, magazine, etc. Asta este unul dintre beneficiile Prima Casa pe care oricine le poate vedea, asa ca mancatorii [Fragment eliminat, conform regulamentului] care injura de pe margini sa mai taca din gura. 

    1. Ce e civilizat în zona aia? S a construit fără cap,nu s a respectat PUZ ul,blocurile sunt zid în zid ,nu exista infrastructura, străzile sunt înguste,nu exista trotuare,când ploua puțin străzile sunt inundate, câinii comunitari sunt la ei acasă,praf cât cuprinde vara și apa de la robinet nu este potabila.Locuiesc în acest civilizat cartier și nu reușesc sa vând și sa plec din zona.

      Așa ca nu mai intoxicați cu binefacerile PROGRAMULUI PRIMA CASĂ.

      E postacul de serviciu tanasa de la radioromania care proslaveste PRIMA CASĂ .Cred ca am spus tot cu asta.

      Care dintre postacii GCCC esti? Melinte sau Chirila? Ca numai astia 2 dau postari consecutive la mai putin de 2 minute:)))) Stiu ca pe voi GCCC va doare orice casa vanduta de parca e ruptura din trupul vostru. Dar ce sa vezi, tinerii cauta sa isi cumpere case tocmai din cauza indivizilor care va sponsorizeaza pe voi, Iliuta, Victoras, ii stiti voi mai bine. Daca astia ar fi fost oameni seriosi si ar fi dat in chirie onest, nu cu scopul de a-i jupui pe tineri de garantii si de alti bani, poate, poate ca nu s-ar fi ferit atata lume de chirii. Ca sa nu mai vorbim de investitii. Iliuta in loc sa bage bani in articole si postaci, mai bine renoveaza casele alea de pe Remetea, ca sunt vai de ele si se mai mira de ce nu prea gaseste musterii. Investii seriose in renovari, onestitate in relatii, contracte legale la ANAF cu conditii si obligatii clare si sa vezi cum se schimba lucrurile si pe piata chiriilor care va sponsorizeaza pe voi.

      Una peste alta, oricat incercati voi postacii gccc sa aruncati in derizoriu, dezvoltatorii astia pe care ii injurati voi au reusit sa construiasca ceva. Bun, rau, conteaza mai putin dar l-au construit. Iliuta, Victoras, Bogdanel si restu' bandei de mari "afaceristi" n-au construit nici macar un closet. 

      si de ce te ai mai mutat acolo daca era asa praf zona?

      Acum 2 ani nu era așa praf și am considerat ca bugetul îmi permite .

      În ultimii 2 ani s-a construit haotic fără a se tine cont de infrastructura și lege. 

      Intra pe drumul fermei și o sa te iei cu mâinile de cap. Nu sunt singurul care dorește sa se mute dar PRIMA CASĂ are o clauza care îți interzice 5 ani sa vinzi. 

      Aceste cartier este construit pentru a fi vândut exclusiv prin prima casa.Minunea ăsta de cartier va arata ca și ferentari peste 2-3 ani. 

      Va recomand sa faceți o vizita sa vedeți cu ochii voștri de postaci care scriu la comanda.

      Aberezi!

      Fa o vizita în cartier sa vezi cu ochii tai. 

      Deci, tu te incandrezi in marja aia de romani carora nu le mai place casa in care s-au mutat. Pai, taica, tu esti ala care a ales casa, apartamentul. In Berceni sau la Trapezului, sau prin Ghencea iti putea ca erau "dormitoare ceausiste" TU ai vrut tata acolo, nu te-a fortat nimeni. Problemele cu infrastructura se vor rezolva pana la urma, daca e sa o luam si asa.

      Eu nu vorbeam de Popesti Leordeni pe Drumul Fermei. Ci de soseaua Oltenitei, in Bucuresti pana-n Popesti. De Park Residence sau Gama Residence, daca ai auzit de ele, daca nu...auzi acum.

      2. Una peste alta inainte si pe Drumul Fermei si pe Oltenitei, si incolo inspre Metro Berceni si pe Burnitei in Titan si peste tot unde s-a construit pentru Prima Casa nu era nimic. Doar buruieni si bozii ! Sa inteleg ca in mintea ta un camp cu buruieni, bozii si gunoaie e mai ok decat un cartier rezidential, nu?  

      E mai ok sa nu construiești decât sa construiești prost Și pe datorie.

    Gigi, hai ce asteptam in formula completa, sunt si Vergil, Alina si Nicu Zambra. Hai ca era vorba ca ne spui cu e cu egregorii aia, cu overlorzii si cu restul lighioanelor care conduc de fapt financiar si ideaticTerra.

    E un trend vad prin toata presa sa alarmeze lumea cu privire la Prima Casa. Stati fratilor linistiti ca bani sunt, se vor da in continuare credite si pentru case vechi, probabil cu dobanzi un pic marisoare, avansul ramane tot 5% pentru toate tipurile de case, marja bancii 2%, probabil or sa bage 1,8% la casele noi ca sa ii bage gusterului mai multi bani pe goarna la casa noua. La fiecare inceput de an sunt tot felul de scenarii apocaliptice menite sa impinga doritorii sa ia credite mai repede. Nu ne invatam minte niciodata.

    1. După țepele din 2006-2008 și păgubiții cu credite în franci, vezi tu vreun semn că se învață cineva minte?

      Mama proștilor e mereu gravidă. Mai puțin mama lui Văcaru. Cred că altul nu i-a mai trebuit. :))))))) 

      Care e solutia voastra si a mamelor voastre destepte, voi astia impotriva prima casa? spuneti ca nu e buna..ca e dezastru..dar care e solutia dupa mintea mamei voastre ce destepte? sa stea oamenii in chirie o viata ca aveti voi garsoniere mizere de inchiriat? sa stea la mama voastra in pat? sau ce ar trebui facut?

      Cum care e solutia? In chirie la Hadarean, daca esti din Targu Mures, la Stanescu si Neidoni daca esti din Bucuresti, Zapodeanu daca esti din Iasi si lista continua, ca GCCC are multi sponsori din astia care au 'nspe case pe care le scot la mezat. Din cauza astora care sunt numai cu gandul la tepuit chiriasii la garantii, la alte cheltuieli, se feresc tinerii de chirie !

    Avocatul Gheorghe Piperea consideră că decizia de a elimina Programul Prima Casă de sub efectul Legii dării în plată se va dovedi a fi fost catastrofală, întrucât "va duce la probleme sociale foarte grave, iar aceste credite se vor transforma în cazuri sociale". 

    Asa sa fie? asta-i guvernarea PSD? parca altceva promiteau in campania electorala. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb