Sindicatul Naţional "Solidaritatea" al Metalurgiştilor organizează, pe 3 februarie 2015, un nou miting de protest, ce va avea loc la poarta combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi.
Gheorghe Tiber, liderul sindicatului Solidaritatea, a declarat: "Am decis să organizăm această acţiune pentru că foarte mulţi siderurgişti, simpli muncitori din combinat, sunt nemulţumiţi de rezultatele negocierilor privind Contractul Colectiv de Muncă pe 2015, dintre reprezentanţii administraţiei ArcelorMittal şi cei ai sindicatului Siderurgistul. Oamenii sunt revoltaţi şi ameninţă cu oprirea activităţii".
Domnia sa ne-a explicat nemulţumirea faţă de suma primită în plus la salariu: "Este o creştere nesemnificativă, având în vedere faptul că, din câte ştim noi, 2014 a reprezentat pentru combinatul de la Galaţi cel mai bun an din ultimii zece. Nu au mai fost pierderi, a crescut volumul de producţie dar şi calitatea producţiei. În acest timp numărul muncitorilor s-a micşorat, iar în prezent combinatul mai are doar 6500 de angajaţi, astfel încât sarcinile fiecărui muncitor s-au mărit. Mai exact oamenii muncesc mai mult, iar salariile au rămas la fel. Acum, circa 70 -80% dintre angajaţi, muncitorii simpli, au un salariu brut de 1200 de lei, la care se adaugă tichetele de masă".
La protestul de pe 3 februarie, reprezentanţii Sindicatului Solidaritatea aşteaptă chiar o mie de muncitori din combinatul ArcelorMittal Galaţi.
Reamintim că acelaşi sindicat, împreună cu Sindicatul US Forum, au mai organizat un miting pe 22 ianuarie. Atunci au protestat la poarta combinatului circa 400 de siderugişti care au cerut majorări semnificative ale salariilor. Sindicatul Solidaritatea are în prezent 2000 de membri, ceea ce reprezintă doar 28% din numărul total al angajaţilor, fapt care nu îi permite să fie prezent la negocierile cu administraţia.
Din acest motiv, la discuţiile recente cu oficialii conducerii au participat doar reprezentanţii sindicatului Siderurgistul. Potrivit acestor negocieri, salariile siderurgiştilor cresc, de la 1 ianuarie, doar cu 70 de lei brut. Majorarea obţinută prin CCM pe 2015 este inferioară solicitării sindicatului, care ceruse o creştere salarială de minimum 12%.