Ghidul optimistului

Ce altă soluţie mai bună în vremuri de criză, decît să investeşti în marfa cu cea mai mare căutare, dar cel mai greu de găsit! Nu, nu este aurul, nici alt metal preţios, nici diamantul, nici alte pietre nes­temate, nici contractele "futures" cu petrol, ori cu alte resurse minerale, cu grîne, hrană, apă, nici cine ştie ce patent care va schimba viitorul. Toate astea se vor mai găsi, pe ici pe colo! Marfa de care nimeni nu se poate lipsi, dar care, pe zi ce trece, devine mai greu de găsit decît picătura de apă în cel mai întins deşert, de pe cea mai secetoasă planetă, este optimismul. Aşa că, "m-am scos"! Ieri, mi-am cumpărat îndrumarul sigur pentru soluţiile viitorului: "Ghidul optimis­tului"! Dintr-o dată, văd viaţa cu alţi ochi! Cum, care viaţă? Viaţa politică, desigur!

Toată lumea se dă de ceasul morţii cu numirile de la DNA şi Parchetul General. Ştiu că nu este chiar de ici de colo să fie cineva "procuror al republicii", ori "sperietor şef" al şuţilor din clubul celor cu mai mult de şase zerouri desenate pe blazon. Ei, şi? De-aia n-o să am eu geacă cu ţinte, că o să-l cheme Ionete Brebenel şi nu Brebenel Ionete! (orice asemănare sau coincidenţă de nume cu persoane reale este pur întîmplătoare şi neintenţionată de autor)! Ori cu unul, ori cu altul, justiţia merge tot aşa cum a mers şi ieri şi alaltăieri şi de cînd se ştie! Adică, tîrîş-grăpiş, după cum bate vîntul prin foişorul de control, ori după cum s-a consemnat în "ordinul de zi pe unitate", după cum face muzica tonul puternicilor zilei, ori darea de mînă a sforarilor din spatele lor, ori inspiraţia regizorilor din spatele sforarilor, ori voinţa autorilor piesei din spatele regizorilor, ori interesele celor din spatele celor care au comandat piesa autorilor... etc. De ce este supărat PNL-ul pe numirea la DNA, de către Ponta, a fostului procuror general? "Pentru că este omul lui Băses­cu", va veni fără greş răspunsul indignaţilor! Un singur strop de optimism i-ar lecui! Ei, şi! Ia priviţi realitatea în ochi! Eterna noastră realitate, zugrăvită în paginile lui Caragiale! Cine conduce manifestaţiunea publică care celebrează victoria lui Dandanache în alegeri (adică scoterea din cursă a lui Caţavencu)? Caţavencu! Cine benchetuieşte cu poporul în cinstea noului ales, care l-a "carotat" pe Caţavencu? Caţavencu! Cine aduce laude publice, cu gura plină, prefectului judeţului (cel care-l băgase la zdup, pe Caţavencu!), Caţavencu! Cine îi cere iertare venerabilului Trahanache (cel care s-a apucat să-i numere lui Caţavencu ouăle de la ferma "Vocea patriotului naţionale"?), Caţavencu! Vorba lui Trahanache: "Şi aşa zi, ai? D-ai noştri, stimabile? Bravos! Mă bucur". Cît a trebuit ca "omul de fier al opoziţiei" să devină "de-ai noştri"? Nişte amărîte de giruri falsificate, pe poliţele cu care stimabilul băgase în buzunar 5000 de lei, din fondurile propriei sale soţietăţi cooperative! E greu? Nu! Totul e să fii optimist! Lecţia de optimism a lui Trahanache, sireacul!

Altă bazaconie: se rupe USL-ul, divorţează PNL-ul de PSD, ori viceversa, nici nu prea contează cine introduce acţiunea, ori dacă o fac prin bună înţelegere, la notar! Toată lumea se vaită şi dintr-un nu ştiu ce, ori ceva, cum e nevricoasă, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! Şi după aia, din fandacsie, cade în ipohondrie! Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă! (Caragiale dixit!) Păi şi ce dacă se rupe, oameni buni? Ce, e prima care se rupe? Se rupe... se rupe şi gata, care va să zică că nu mai este. Vezi tot Caragiale: "Bine, dumneata nu veţi cum e naturelul la toate, că trebuie să aibă o bază, măcar cît de mică, dar să fie bază. Ce nu are bază cum poate să fie naturel?" Păi aşa şi USL-ul! Ce, el nu e naturel? Dacă are bază, ţine, dacă nu, nu! Acu, se vede că nici dumnezeul democraţiei, poporul, cît e el de dumnezeu, nu poate mai mult: le-a dat o bază, da în traistă nu poate nici să le-o vîre, nici să le-o ţie acolo, la nesfîrşit! Ia, priviţi partea plină a paharului! În loc de USL-ul, care fie vorba între noi, deja devenise previzibil şi plictisitor, o să ne petrecem timpul cu ghicitul noilor combinaţii: posibile, probabile, improbabile, imposibile etc. După ce o să vedem că soluţia este tot aia, banală, pe care o ştim din '90 încoace, suim în căruţă UDMR-ul şi remorcăm teleguţa cu care se plimbă copiii de mingi ai politicii de la noi, "grupul minorităţilor", o să ne întrebăm ce o să facă PDL-ul şi PNL-ul. O să se curteze? O să se ia de mînă? O să se pupe pe înserate, sub florile de tei? O să se ia... etc. De abia după USL, viaţa devine interesantă!

Ştiu, din fundal, de undeva, se va auzi o voce care să întrebe: bine, bine, toate bune şi frumoase cu politica, dar cu criza, cu banii, cu datoriile publice şi private, cu băncile, cu Grecia, Cipru şi cine o mai urma, cu recesiunea, scăderea veniturilor, cu creşterea şomajului, cu ruina infrastructurii, cu distrugerea trans­porturilor, cu ruina instituţiilor publice, cu debandada din administraţie, cu ineficienţa guvernării, cu lipsa de soluţii şi cu efectele "perverse" ale improvizaţiilor care ni se aplică în loc de soluţii, cu problemele noastre sociale... mă rog, cu toate astea şi încă altele tot pe atîta, cum rămîne? Optimist, mă duc la cartea mea, să caut soluţia. Mă uit şi rămîn stupefiat! Realitatea e mai rea decît mi-aş fi putut închipui vreodată! De la jumătate încolo, Manualul optimistului e scris pe dos, iar pe contra-copertă se află un alt titlu, marcat cu aceleaşi litere de-o şchioapă, ca şi pe copertă: "Ghidul pesimistului"!

Vezi, acum îl înţeleg eu pe domnul Lefter, cel cu două loturi: "Viceversa! Nu se poate, domnule! Peste poate! Viceversa! Asta-i şarlatanie, mă-nţe­legi!"