Ghitta ia primele măsuri în vederea reorganizării

F. A.
Companii #Bunuri de Larg Consum / 30 mai 2011

Casa de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al Ghitta, unul dintre cei mai mari procesatori şi distribuitori de produse din carne din nordul României, aflat în procedură de insolvenţă, anunţă că societatea a optat pentru redresarea activităţii, prin implementarea unui plan de reorganizare, informează un comunicat transmis redacţiei.

Ghitta a cerut Tribunalului Maramureş deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva acesteia, depunând în acelaşi timp şi intenţia de reorganizare, în data de 6 mai 2011.

"Având în vedere că valoarea întreprinderii Ghitta nu este dată numai de activele acesteia, ci mai ales de capacitatea ei de a produce profit, rezultă cu claritate că menţinerea în stare de funcţionare a societăţii este mai productivă decât lichidarea ei. Continuarea activităţii societăţii este o măsură menită, prin finalitatea ei, să satisfacă interesele tuturor creditorilor, precum şi interesele companiei", a declarat Vasile Godîncă-Herlea, Senior Partner CITR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb