Gînduri din sala de licitaţie

Pe vremuri, cînd se licita la o singură casă, spectacolul era de-a dreptul fascinant, nu numai pentru descoperitorul pieţei de artă care eram, ci şi pentru prietenii occidentali care descopereau licitaţiile de artă nu la prestigioasa lor "acasă", unde nici nu ştiau că există aşa ceva, ci la Bucureşti. Atunci, nu puteai să vezi vînzarea pe internet, totul era "life", adică viaţă. Pe monitor ai doar scena, unde sînt aduse, fixate şi sînt duse ofertele, nu vezi sala, nu te întorci să vezi cine se ţine de cartonul cu cifra ce aduce bani, mulţi bani, la fiecare pas al vînzării, cine pe cine pîndeşte, cine licitează cînd se întoarce oferta ce părea lipsită de interes. Singurul deliciu voyeurist se petrece la încheierea licitaţiei, cînd nu se taie imediat legătura, şi mai trece lumea prin cadru, se mai scobeşte în nas, se hîrjoneşte, mănuşile albe scot o sticlă de apă, plată, din decorul fastuos.

Pe vremuri comentam şi aplaudam. A, da, asta se mai face şi acum, chiar şi în faţa calculatorului. Şi scriam de zor observaţii proaspete, calde, ca într-un talk-show cu un singur participant. Hatmanu, Liciu, Anamaria Smigelschi, nume mari ale artei contemporane nu reuşesc să se vîndă şi preţurile nu sînt mari. Iar calitatea, înaltă. Uite un Pelmuş, Ştefan, în maniera cunoscută dar cu un peşte dominant, alfa de-a dreptul, care îl scoate în evidenţă şi trebuia să îl ducă la alt proprietar. O fi din cauza verii şi a căldurii, sau a crizei şi a capătului pe care nu-l vedem, chit că am ieşit din recesiune. Un superb autoportret de Angela Popa Brădean pleacă la numai 400 de euro. Sava Stoianov, aflăm că îl cheamă şi Borislav, este sculptor şi născut în 1951, în aprilie tocmai a rotunjit 6 decenii. Este un spirit de anvergură, boem, vulcanic şi prietenos. O temperă din seria la care lucrează de ceva timp, şi pe care s-ar putea să o vedem într-o recentă viitoare expoziţie, a rămas nevîndută. La fel, un inedit desen de Beatrice Bednaric, fiica acurelistului Ignat Bednarik, prezent aproape în fiecare licitaţie, cu ceva timp în urmă. De Marcel Guguianu s-a vîndut, cu 400 de euro, preţ foarte mic, o sculptură în bronz de vreo 30 cm. Dar nu şi un desen, tot vreo 30 cm, destul de inestetic, cu o dansatoa-re ce pare în prăbuşire. În această săptămînă a fost lansat şi un album Marcel Guguianu, semnat de Lucia Valentina Stanciu, una dintre tripletele fiice ale lui Radu Lucian Stanciu, învins în urmă cu puţin timp de o boală incurabilă, cunoscut pentru scandalul cu sculpturile ciudate, numite "de turtă dulce", apărute la un moment dat pe piaţă ca fiind de Brâncuşi.

O sculptură din 1937, de Iosif Fekete Negrulea, a fost adjudecată cu 1.500 de euro. În schimb, basoreliefurile din grilajul porţii Institutului Naţional al Magistraturii au intrat în pămînt. Sau în vreo colecţie privată, sau în cont, că în licitaţii sau vreun alt gen de vînzare nu am aflat să se fi întîmplat. De-a dreptul inedită, o teracotă de Spiru Vergulescu, cunoscutul pictor, a fost vîndută cu 500 de euro. O cheamă Gunka, ca pe marea lui iubire şi soţie. Icoanele nu au nicio şansă, dar nu se vinde nici o serigrafie semnată de Herold. A trecut neobservat, în 2010, centenarul naşterii, în România, a acestui mare artist surrealist, de ce să ne închipuim că ar trezi vreun interes acest nume străin. Şi altora decît lui Lucian Georgescu, patronul galeriei Colors Art de pe Puţul lui Zamfir, strada, dedicat complet acestui artist şi celor din categoria lor, a celor născuţi în România, necunoscuţi la noi şi apreciaţi peste tot.

Deşi sînt de la Balcic, turcii lui Cosmovici, ca rîndunelele pe sîrmă, nu au căutare. S-a vîndut, în schimb, cu 150 de euro, un desen în creion semnat în pix de Teodorescu-Romanaţi, născut acum 120 de ani. Mai multe astfel de desene se află la anticariatul de la Dalles. O guaşă semnată Iser cu creionul, reprezentînd o doamnă de anvergură, a fost vîndută cu 2 mii de lei. Dar nu şi curtea de la Balcic, tot de Iser. Trei lucrări de Schweitzer-Cumpăna, trei subiecte diferite, două destine şi ele diferite: o pagină de studii de poziţie corporală, în sangvină, s-a vîndut cu 500 de euro, au rămas neadjudecate un peisaj de la Plumbuita, acuarelă, şi o altă pagină de schiţe, în creion. Dar nu rămâne "elveţianul" cu expoziţie, acum, la Cotroceni neapreciat. Una după alta, s-au vîndut cu acelaşi preţ, 2,6 mii de euro, destul de modest, şi o natură cu trandafiri în glastră, dar şi un mal maritim uşor SF, niţel suprarealist.

Dintr-o defilare de grafică bună se vinde doar Marcel Chirnoagă: 200 de euro un studiu de cai şi 300 pentru o alegorie cu Vasile Blajinul din Krasnaia Ploşciadi. Şoc şi groază, în România există o firmă cu acest nume, originalul în rusă pentru celebra Piaţă Roşie din Moscova!

E clar, paginile de studii, tot mai abundente, nu au succes în licitaţii. O arată şi o ofertă de Eustaţiu Stoenescu. Mereu va exista teama că nu este cea mai bună operă a semnatarului, poate nici măcar cea mai bună schiţă, ori că există multe, nenumărate, infinit de nenumărate lucrări din blocurile de schiţe pe care marii artişti le comiteau peste tot, întunecînd orizontul cu ele. Ceea ce, desigur, le scade preţul. O astfel de soartă tristă doar portretele o mai au. Şi dintre ele, şi mai rău, autoportretele. Un autoportret de Petrea Sandu apare în vînzare dar nu îl vrea nimeni. Ce folos că este el frumos realizat dacă nu ştie nimeni cine este, doar că s-a născut în 1913. Poate aflăm pînă la centenar. Cine îl recunoaşte pe artistul din autoportet este rugat să ne anunţe, pe noi sau casa de licitaţie, poliţia nu are nicio treabă, s-a cam rămas la unicitatea carului cu boi de Grigorescu. Situaţia se repretă cu "Vas cu flori şi sticle" de acelaşi autor, Petrea Sandu. Nici acum nu se ştie nimic despre pictor, în afară de apropiatul centenar. Remarcăm constanţa şi constatăm că nici acest artist nu a pictat un singur tablou. Dincolo de orice tentaţie de amuzament, care nu ar trebui să fie o acuzaţie aşa de dură pe o aşa vreme, constatăm că nici despre Theodor Cateliu nu ştim mare lucru. Lucrările sale apar de ceva timp şi cu ceva succes în licitaţii dar, ca în cazul Partog Vartanian, ne trebuie timp ca să îl redescoperim, şi valoric şi biografic. Să remarcăm, totuşi, că o ţărăncuţă din 1910, cu cei mai roşii maci la urechi, a fost vîndută cu 400 de euro. Au dreptate cei care ar spune că este un pictor mediu dar acoperă o perioadă, în secolul al XlX-lea, în care contează orice persoană dedicată picturii, peisajul fiind cam rarefiat, cel puţin văzut din comparaţii vestice.

Despre Michel Simonidi vorbeşte mai mult Franţa şi Banca Naţională a României. Un nud mai mult lat decît înalt, mai exact de 41 pe 33, a fost vîndut cu 600 de euro. Era cam din perioada franţuzească, post plafonul Palatului CEC a pictorului prezent în vînzări occidentale sub numele de cod Michel Simonidy.

Desigur, preţurile mari vin la urmă, ştiu bine cunoscătorii, pentru că acolo sînt puse şi ofertele mai ţîfnoase, cu aşteptări. Şi asta dintotdeauna, de cînd există licitaţii de artă în România, adică de doar vreo două decenii. Cel mai mare adună 8 mii de euro, pentru o scenă amplă, de vînătoare, una mai primitivă, cu musculatură şi pectorali marca Ressu. Odată atinsă, tensiunea se menţine înaltă, la 5,5 mii de euro, cu o fîntînă cu iz de romantism balcanic, de Kimon Loghi. O simpatică tînără cu lipsă serioasă de chef de muncă, numită cu o ironie involuntară "Gospodina", pictură de Mubchen, a fost vîndută cu 3 mii de euro. Aurel Băeşu obţine 2,4 mii de euro pentru o scenă de atelier cu paletă, plină de farmec. Biju scoate şi el, întîi 400 de euro, cu un buchet de flori, apoi 1,4 mii, cu o tînără răvăşită, probabil de somn la care nu vrea să renunţe, într-un mediu la fel de lipsit de ordine şi disciplină. Într-o poziţie asemănătoare, de decubit ventral, destul de contorsionat, avem un superb nud de Aurel Bordenache, provenit de la Braşov, locul unde acest artist mai este apreciat, nud care a fost vîndut cu 435 de euro.

Şi cîte ar mai fi fost de cîrcotit şi de subliniat, dar există riscul să vedem zorii zilei mijind. În povestea anterioară au fost folosite date reale din licitaţia Goldart de acum o săptămînă.