Ginerele lui Bercea Mondialu, arestat pentru şantaj la Mircea Băsescu

V.B.
Anticorupţie / 31 mai 2014

Ginerele lui Bercea Mondialu, arestat pentru şantaj la Mircea Băsescu

Marius Constantin, ginerele interlopului Sandu Anghel (zis Bercea Mondialu), a fost arestat ieri seară pentru 30 de zile de Tribunalul Constanţa, în urma unui flagrant organizat de DNA joi seară, în care a fost surprins cerând bani de la Mircea Băsescu (fratele preşedintelui Traian Băsescu), denunţător în acest dosar.

În comunicatul publicat de DNA, numele lui Mircea Băsescu nu este menţionat, precizându-se doar că Marius Constantin a fost reţinut pentru 24 de ore pentru "săvârşirea infracţiunii de şantaj, în stare de recidivă".

"În cauză, mai sunt cercetate două persoane, respectiv Anghel Izaura (fiica lui Sandu Anghel - n.r.) şi un minor în vârstă de 17 ani, faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj", se precizează în comunicatul DNA.

Procurorii susţin că, pe 26 şi 29 mai, Marius Constantin "a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunţător în cauză, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie. Ameninţările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro".

Joi, Marius Constantin şi cele două persoane au primit 10.000 de euro de la persoana vătămată, prilej cu care a fost constatat flagrantul.

Avocatul lui Mircea Băsescu: "Faptele sunt nereale"

Adrian Gheorghiţă, avocatul lui Mircea Băsescu, a declarat pentru ziarul BURSA că fratele preşedintelui a fost ameninţat cu privire la publicarea unor fapte "nereale", respectiv aplicarea de influenţă pe lângă unii judecători.

Domnia sa a explicat: "Domnul Mircea Băsescu a fost ameninţat cu privire la darea în vileag a unor fapte nereale, respectiv aplicarea de influenţă pe lângă judecătorii Înaltei Curţi sau alţi judecători care nu au fost precizaţi de către suspecţi. Aceasta este starea de fapt".

Fiul lui Bercea Mondialu: "Ne-a luat Mircea Băsescu 600.000 de euro"

Tot ieri, Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, a declarat, din penitenciar, pentru un post TV, că familia sa i-a plătit 600 de mii de euro lui Mircea Băsescu pentru ca el şi tatăl său să scape de închisoare.

Florin Anghel, poreclit "Ambasador", a explicat: "Eu am 5 ani şi 3 luni condamnare şi tatăl meu are 8 ani şi 9 luni şi noi am plătit ca să ieşim afară. Ne-a luat Mircea Băsescu 600 de mii de euro. Şi din banii ăştia ajung 300 de mii la Traian şi 100 de mii la intermediarul care m-a dus la Mircea Băsescu. Şi vă rog frumos: am şi filmarea, a fost avocat la mine, domnul Pavel Abraham, i-am arătat filmarea şi ştie toate astea, să ştiţi! I-a făcut flagrant lui cumnată-meu şi lui soră-mea de dimineaţă, la 8, şi l-a arestat pe cumnată-meu".

Fiul lui Bercea Mondialu a mai spus că persoana care a primit 100 de mii de euro de la familia Anghel, ca să i-i înmâneze lui Mircea Băsescu, este Marian Căpăţână. Presa scrie despre Căpăţână că este preşedintele PDL Drăgăneşti (judeţul Olt), localitate în care locuieşte familia lui Bercea.

În urmă cu câţiva ani, Marian Căpăţână declara că a intrat în politică pentru că este "fan convins" al lui Traian Băsescu: "Am vrut să încerc şi politica, nu ca pe un moft, nici ca pe o experienţă nouă, ci pentru că am fost şi sunt fan convins al lui Traian Băsescu. Băsescu are simpatizanţi nu doar în PDL, ci şi în afara partidului, chiar şi în partidele rivale. Omul e un fenomen, e o forţă politică, trebuie să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului. Fie că le place sau nu unora să recunoască acest lucru".

Fiica lui Bercea Mondialu: "Banii de la Mircea Băsescu, o datorie mai veche"

Fiica lui Bercea Mondialu, Izaura Anghel (zisă "Formaţia"), susţine că banii pe care i-a luat de la Mircea Băsescu joi seară reprezintă o parte dintr-o datorie mai veche, de 600 de mii de euro, pe care fratele preşedintelui Traian Băsescu i-a primit de la Sandu Anghel, ca să-l ajute pe acesta să nu facă închisoare.

Izaura Anghel mai spune că familia sa i-a dat lui Mircea Băsescu cei 600 de mii de euro ca să-l scape pe Bercea Mondial de închisoare, dar, după ce tatăl ei a fost condamnat cu executare, i-a cerut banii înapoi fratelui preşedintelui.

Ulterior, Mircea Băsescu a înapoiat familiei Anghel 315 mii de euro, urmând să restituie încă 285 de mii de euro.

Izaura Anghel a explicat: "Când a fost tata arestat, i-a dat Florin 600.000 de euro lui Mircea Băsescu şi lui Marian Căpăţână, ca să-l scape pe tata. Orice om încearcă în viaţă. Când l-am încercat, a mai cerut 400.000 de euro, că nu scapă Bercea fără un million de euro. I-am zis că nu mai avem, şi aşa am vândut casele ca să luăm banii aştia (600.000 euro - n.r.). Când am aflat sentinţa de zece ani pentru tata, am mers la el şi ne-am cerut banii. I-a dat lui Florin 315.000 euro şi a mai rămas 285.000. Când am aflat sentinţa şi de la Suprem, am mers la el la Constanţa şi am cerut banii: naşule, trebuie să dai banii că nu am cu ce să îl ţin pe tata, pe mama, pe frate-miu, că am doi fraţi arestaţi şi pe mama şi pe tata. Mi-a zis: du-te acasă fină, că te sun eu să vii să îţi dau banii. M-am dus la Administraţia Penitenciarelor să îl pună pe tata la muncă şi am primit telefon de la Mircea Băsescu să mă duc la Constanţa, să dea bani. M-am dus, am ajuns la el la poartă, ieri (joi - n.r.) pe seară, am vorbit cu el, s-a urcat la mine în maşină, am mers cu bărbatu-miu şi frati-miu, am mers la el la port, ne-a luat sus, mi-a dat 10.000 de euro din 285.000. I-am zis că nu ţine banii ăştia pe tata, care mănâncă de la cantină şi tu mănânci din banii lui, dă-mi-i, nu mă lăsa, că sunt supărată. Du-te acasă liniştită, mi-a zis, că mai vii săptămâna viitoare şi îţi mai dau. Bine naşule, iar când am ieşit de la el de pe scări, m-a luat < corupţia >! Când procurorul DNA a întrebat-o pe fiica mea: < Ce cauţi la Constanţa? >, ea a zis: < Să iau banii lui tataie >. Bărbatu-meu a fost reţinut 24 de ore, că, atunci când s-a dat banii ăştia, l-am luat şofer şi el nu a pus mâna pe bani, decât eu am pus mâna. A făcut toate astea Mircea Băsescu ca să nu mai îmi dea bani".

La rândul ei, Oranţa Anghel, sora lui Bercea, a declarat că Mircea Băsescu trebuie să le dea banii înapoi: "Ne-a mâncat şi banii, ne-a băgat şi în puşcărie. Cum se poate să ne mănânce şi banii, să ne bage şi în puşcărie? Când s-au dat banii aştia lui Mircea Băsescu, fratele lui domnu' preşedinte, ca să-l scape pe Bercea şi aştia nu au făcut nimic pentru el, când el a promis lui Bercea că îl scapă. Să ne dea banii înapoi, chiar dacă ne bagă în puşcărie, că să îi putem ţine".

Preşedinţia: "Acuzaţiile, mincinoase şi fără legătură cu realitatea"

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a declarat ieri pentru ziarul BURSA că acuzaţiile fiului lui Bercea Mondialu "sunt mincinoase şi nu au nicio legătură cu realitatea".

"Domnul Florin Anghel, doamna Fănica Anghel (soţia lui Bercea, poreclită Stela - n.r.), domnul Marius Constantin, doamna Izaura Anghel şi un minor au încercat să-l şantajeze pe domnul Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, domnul Traian Băsescu. Aşa cum prevede legislaţia în vigoare, domnul Mircea Băsescu a sesizat de îndată organele de anchetă. Acuzaţiile vehiculate de presă şi atribuite unei rude a domnului Sandu Anghel sunt mincinoase şi nu au nicio legătură cu realitatea", transmite Bogdan Oprea.

Soţia lui Mircea Băsescu: "Nu îmi pare rău că i-am botezat nepoata lui Bercea"

Soţia lui Mircea Băsescu, Doina, a afirmat ieri la un post TV că nu ştia nimic despre scandal, precizând că nu îi pare rău că domnia sa şi soţul dumneaei i-au botezat nepoata lui Bercea Mondialu.

Doina Băsescu a spus: "O fi fost şantajat, nu ştiu. După ce că ne-au cerut să îi botezăm, acum mai vin şi chestii de-astea. În niciun caz nu îmi pare rău că i-am botezat nepoata. Am făcut un gest creştinesc".

Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la cererea procurorilor DNA. Decizia a fost luată de Tribunalul Constanţa. Constantin a fost adus la tribunal în jurul orei 15:30, iar la ora 17 a început şedinţa de judecată. La scurtă vreme, bărbatul a leşinat în sală. Au fost chemaţi medicii de pe Ambulanţă, care i-au oferit primul ajutor în sala de judecată, hotărând că nu este necesară internarea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb